Dragnea, despre cazul Arenei Naţionale: Primăria a făcut doar declaraţii publice proaste şi mincinoase. Ce spune liderul PSD de edilul interimar al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Adevărul Live, faptul că Primăria Generală nu s-a implicat în niciun fel în încercarea de a găsi o soluţie pentru redeschiderea Arenei Naţionale. Mai mult, social-democratul a punctat faptul că reprezentanţii Primăriei au făcut doar „declaraţii proaste“ şi micinoase.

Liderul PSD a povestit modul cum a decurs întreg procesul de întocmire a documentelor necesare pentru redeschiderea Arenei Naţionale.

„La sfârşitul lunii ianuarie, constructorul Arenei a cerut unui institut de cercetări să întocmească o documentaţie pentru a solicita un agrement la o comisie. A trimis acea documentaţie, comisia a avizat favorabil şi a trimis la un comitet, care nu e în subordinea Ministerului Dezvoltări, aşa cum s-a spus, din care fac parte arhitecţi, profesori universitari, ingineri, care au dat acest agrement în 16 februarie. Pe acesta l-au făcut public în 19 februarie.Ce spune acel agrement: acel acoperiş se încadreză în clasa C. Din 19 februarie, acel agrement cu care urma să se meargă la ISU şi apoi la acest domn care gestionează interimar biroul de la Primăria Capitalei a stat acolo. Până pe 3 martie“, a spus Dragnea. 

Mai mult, social-democratul a criticat faptul că  Primăria Generală nu ar fi făcut niciun demers pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei, ci s-ar fi ocupat doar de declaraţii politice neconforme cu realitatea. 

„Între timp, constructorul a cerut elaborarea unei documentaţii ca aprobarea să vină de la un institut din Italia care e certificat de Bruxelles. Testul spune că membrana e în clasa  B care e aproape de maxim. În 4 martie au reluat procedura pentru a obţine un nou agrement pentru clasa B. Am înţeles că se va întruni acest comitet pe 14 martie, dacă nu greşesc, urmând a le da agrementul pentru clasa B. Dar, dacă aţi fost atenţi, Primăria nu a făcut niciun gest.

Am citit o declaraţie a acestui domn, nu ştiu cum îl cheamă. Primarul interimar. E un domn foarte viteaz. Spunea că au făcut demersuri. Nu au făcut niciun demers. Primăria nu a făcut până acum niciun demers. Ca să discutăm cinstit. Constructorul a făcut aceste demersuri împreună cu ICECON. Au fost prima dată la Comisie, apoi la acest comitet., care dă în final agrementul. A făcut doar declaraţii publice proaste şi mincinoase. Am văzut că spun că o să găsească o soluţie“, a adăugat Liviu Dragnea. 

Citeşte şi: 

Dacian Cioloş, despre negocierile UE-Turcia: „Donald Tusk a primit mandat de negociere până pe 17 martie”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi dimineaţă, că preşedintele Consiliului European Donald Tusk a primit un mandat special de negociere cu Turcia, în vederea finalizării unui acord care ar limita numărul de imigranţi ilegali ajunşi în Europa.

Tăriceanu îl cheamă, din nou, pe Cioloş să dea explicaţii Senatului. Cum răspunde premierul solicitării

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, marţi, că îl va invita pe premierul Dacian Cioloş să explice Senatului prezenţa la Consiliul European de la Bruxelles fără un mandat aprobat de Parlament. Şeful Executivului a explicat că a fost vorba doar de o reuniune informală, nu de un adevărat Consiliu European.  

Ce a vrut să obţină David Cameron de la România

Premierul britanic David Cameron le-a cerut premierului Cioloş şi preşedintelui Iohannis să-l susţină pentru a reforma câteva politici la nivelul UE, printre care migraţia economică, un capitol la care România s-a aflat în dispută directă cu Regatul Unit anul trecut

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite