Dragnea, despre BMW-ul cu care a fost la mare: Maşina este a fiului meu. A mea a fost accidentată grav, cu Irina la volan. Dacă ITP e expirat, să plătească amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că maşina cu care a fost la mare este împrumutată de la fiul său, deoarece maşina sa a fost implicată într-un accident rutier, la volan aflându-se iubita sa, Irina Tănase. Referitor la informaţiile potrivit cărora maşina figurează cu Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată, liderul PSD a spus că, dacă este adevărat, fiul său să fie amendat şi să se “înveţe minte”.

“Am văzut tot felul de detectivi, unii pârâţi, vai de mama lor, mă iertaţi că vorbesc aşa. Am văzut şi o domnişoară care umblă liberă prin Teleorman, care a făcut o mare analiză şi o mare investigaţie. Maşina nu e a firmei unde este acţionar fiul meu, este a lui personală. Maşina mea a fost accidentată grav acum o perioadă, cu Irina, mulţumesc lui Dumnezeu că a scăpat şi a fost avariată grav, este acum reparată, este încă în service. Este vorba despre maşina pe care o am în declaraţia de avere, (BMW – n.r.) X5, pe care am moştenit-o de la fratele meu. În ceea ce priveşte ITP-ul - am înţeles că nu e - fiul meu să primească amendă, să se înveţe minte. L-am rugat să-mi împrumute maşina, mi-a împrumutat-o, îi mulţumesc foarte mult, şi eu i-am împrumutat când el încă nu avea maşină, m-am dus la mare şi am venit”, a spus Liviu Dragnea.

El a mai susţinut că s-a chinut să plătească taxa de pod de la Feteşti, iar când a văzut că nu poate, l-a sunat pe Ştefan Ioniţă, directorul CNAIR, pentru a-i spune despre problemă.

“M-am chinut să dau SMS-ul ăla ca să plătim (taxa de pod de la Feteşti – n.r.), l-am sunat pe domnul Ioniţă de la companie (de drumuri – n.r.) - <Domnule, suntem şi noi aici, pe autostradă, şi vrem să plătim, nu vreţi să luaţi banii>. Mi-a spus că verifică, nu ştia, mă aşteptam să ştie, dar sigur că era şi el undeva (în vacanţă – n.r.), că se auzeau nişte păsărele în telefon. M-a sunat ulterior şi mi-a spus că este o problemă la compania de telefonie (…) dar ce facem noi, cei care vrem să plătim? Mi-a dat răspunsul (…) că puteţi plăti şi mâine. Dar domnule, cei care au trecut ieri şi au zis că plătesc azi, ce fac? Preferăm să lăsăm nişte oameni să plătească o amendă neavând nicio vină sau vă reglaţi voi problema între voi, între STS şi operatorul de telefonie. Nu e nici treaba mea, nici a celorlalţi participanţi la trafic să vadă unde este problema”, a relatat Liviu Dragnea.

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat, miercuri, că în poza postată de Liviu Dragnea pe Facebook în care apare chitanţa că a achitat rovinieta, apare şi seria de şasiu a maşinii, care este un BMW de peste 100.000 de euro şi care nu apare în declaraţia de avere a liderului PSD.

“M-am uitat că domnul Dragnea a fost foarte activ pe Facebook aseară (marţi – n.r.). Avea timp, s-a tot blocat traficul şi a pus o poză cu chitanţa (prin care a plătit rovinieta - n.r.) în care se vedea şi seria de şasiu. La o simplă verificare pe internet am văzut că seria de şasiu corespunde unei maşini BMW Seria 7 de ultimă generaţie, un BMW foarte nou, de peste 100.000 euro. Mă bucur pentru dânsul că are prieteni aşa de buni care, iată, îi dau o astfel de maşină să se ducă la mare de 1 Mai pentru că nu este maşina dânsului, nu este în declaraţia de avere sau poate şi-a cumpărat-o şi o să o vedem în declaraţia de avere din iunie”, a afirmat deputatul USR.

Liderul PSD a interacţionat marţi seară cu mai mulţi oameni pe Facebook, iar la un moment dat a postat o poză în care apare că a efectuat plata rovinietei, unde se vede şi seria de şasiu a maşinii.

Conform G4media.ro, Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, a cumpărat automobilul în 2016 de la dealerul BMW Proleasing Motors Ploieşti, contra sumei de circa 130.000. Maşina este un BMW 740, an de fabricaţie 2015, motor 3000 centimetri cubi, 320 cai putere.

De asemenea, Recorder.ro a relatat că, potrivit seriei de şasiu înscrise pe bon, maşina condusă de Liviu Dragnea are Inspecţia Tehnică Periodică expirată, după cum indică baza de date a Registrului Auto Român.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța