Dragnea: Am încredere în Victor Ponta, e prietenul meu, are susţinerea mea şi a PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că are încredere în Victor Ponta, că acesta este prietenul său şi că premierul se bucură de susţinerea partidului.

"Am încredere foarte mare în Victor Ponta, este prietenul meu, este camaradul meu, este colegul meu şi are susţinerea mea şi a partidului din care face parte, totală, în fruntea Guvernului României", a spus Dragnea, într-o emisiune a postului Antena 3.

Referitor la Codul fiscal, Dragnea a menţionat că el şi premierul, de comun acord, au cerut ministrului de Finanţe ca, în urma cererii de reexaminare a proiectului, să facă o nouă analiză pentru a vedea dacă îngrijorările preşedintelui au temei.

"Noi am cerut, şi eu şi premierul Victor Ponta, cam acum 2-3 săptămâni, de comn acord, ministrului de Finanţe Teodorovici, să luăm în serios solicitarea preşedintelui României, care probabil că a avut nişte elemente care l-au determinat să întoarcă Codul fiscal în Parlament şi să facă din nou o analiză, o refundamentare, o prognoză, pentru a vedea dacă îngrijorările preşedintelui au temei sau dacă în cadrul Ministerului Finanţelor calculele şi analizele spun că, aşa cum a fost adoptat Codul fiscal în Parlament, poate merge mai departe", a spus Dragnea.

Preşedintele interimar al PSD a mai explicat că liderii politici au convenit să aibă loc o discuţie tehnică săptămâna trecută, însă decizia finală asupra acestei chestiuni aparţine liderilor politici, pentru că este vorba de asumarea unei responsabilităţi foarte mari.

Dragnea a opinat că este mai bine să fie amânată dezbaterea pe cererea de reexaminare a Codului fiscal trimisă de preşedinte, "să fim siguri că este o decizie luată în cunoştinţă de cauză".

"Premierul a avut o întâlnire cu preşedintele României, am înţeles, şi cu vicepremierul Oprea. S-a discutat despre posibilitatea modificării variantei iniţiale. Oricând apare această posibilitate înseamnă că au apărut ceva elemente şi atunci am zis că e bine pentru toţi, şi pentru noi în coaliţe, şi pentru colegii din Opoziţie să ne mai acordăm câteva zile, pentru că nu se întâmplă nimic dacă noi vom avea votul în final săptămâna viitoare, în sesiunea normală, dar, atunci când luăm decizia, să fim siguri că este o decizie luată în cunoştinţă de cauză", a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că, în şedinţa de luni, a făcut propunerea în acest sens colegilor de coaliţie, toţi colegii fiind de acord, inclusiv premierul Victor Ponta.

"Am zis că nu strică încă două - trei zile de analiză internă, noi în cadrul coaliţiei, împreună cu Ministerul de Finanţe, cei din Opoziţie, împreună cu specialiştii lor, în aşa fel încât, joi, când ne vom întâlni, să avem mult mai multe elemente şi atunci, poate, găsim cea mai bună soluţie. Poate acest Cod fiscal, aşa cum a intrat în Parlament să rămână la fel sau, dacă Guvenul spune că trebuie să modificăm că a apărut alt element, trebuie să mărim salariile, dar cred că trebuie o discuţie mult mai aşezată", a mai arătat Dragnea.

Referitor la discuţiile tehnice pe Codul fiscal, Liviu Dragnea a spus că a primit informaţii contradictorii "şi din partea colegilor din Opoziţie, şi din partea celor din Coaliţie care au participat".

"Eu sunt aproape convins că, joi (la întâlnirea liderilor partidelor n.r.), toţi liderii politici care vom participa la acea întâlnire vom avea o soluţie, în aşa fel încât ea să intre în procedurile parlamentare imediat cum începe sesiunea de la 1 septembrie şi în termen foarte scurt să fie aprobată modificarea la Codul fiscal", a menţionat Dragnea.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni dimineaţă, la finalul şedinţei Coaliţiei, că PSD cere amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul fiscal şi doreşte o reuniune a liderilor partidelor parlamentare pentru joi, astfel încât să se ajungă la o decizie politică.

Şi preşedintele UNPR Gabriel Oprea a declarat, luni, întrebat în legătură cu amânarea discuţiilor din Parlament pe Codul fiscal, că este normal ca după întâlnirea tehnică a reprezentanţilor partidelor să urmeze discuţii la nivelul liderilor, arătând că şi copreşedinţii PNL au spus acest lucru.

Iniţial, Parlamentul a fost convocat, în perioada 24-26 august, în sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea cererii de reexaminare a Codului fiscal, formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Înaintea sesiunii extraordinare, reprezentanţii partidelor parlamentare au avut, joi, discuţii tehnice privind Codul fiscal. În urma consultărilor - la care au participat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici (PSD), Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache (PNL), Eugen Nicolicea, Haralambie Vochiţoiu (UNPR), Iuliu Winkler, Erdei Doloczki Istvan, Alexandru Vegh (UDMR) şi Cătălin Beciu (ALDE) - au fost anunţate propunerile ca TVA să scadă în două trepte, de la 24% în prezent, la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la începutul lui 2017 şi ca eliminarea supraaccizei la carburanţi să fie amânată până la 1 ianuarie 2017.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, că sesiunea parlamentară extraordinară referitoare la Codul fiscal se anulează pentru că membrii Comisiei de buget nu au reuşit să elaboreze un raport.

"Sesiunea extraordinară nu se va putea ţine, vom amâna pentru săptămâna viitoare, când va fi sesiune ordinară, dezbaterea pe marginea sesizării făcute de preşedintele Klaus Iohannis", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”