Dispută între ministere. Lupta pe specialiștii în fonduri europene, câștigată de Marcel Boloș

0
Publicat:

MIPE, condus de Marcel Boloş (PNL), va prelua mai multe direcţii din cadrul Ministerului Dezvoltării, cu tot cu personal, lăsând fără aproape o cincime din capacitatea de lucru instituţia condusă de Cseke Attila (UDMR).

Marcel Boloș a reușit să ia oameni de la ministerul lui Cseke Attila FOTO Mediafax/Colaj

Mai precis, MIPE preia activitatea, structura şi personalul încadrat la Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă şi la Direcţia Generală Program Operaţional Regional. În nota celor de la MIPE se subliniază că neadoptarea OUG  ar duce la întârzieri în pregătirea operaţionalizării programelor operaţionale de la nivelul MIPE; reducerea ritmului de absorbţie prin nepregătirea corespunzătoare a portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027; pierderea expertizei acumulate/nevalorificarea corespunzătoare a expertizei personalului  Direcţiei Generale Programe Europene Capacitate Administrativă şi a Direcţiei Generale Program Operaţional Regional.

Încă de când ordonanța era în analiza Guvernului, ministrul Marcel Boloș preciza că 176 de posturi vor fi transferate la instituția pe care o conduce. Demnitarul nu știa și numărul exact angajaților, așteptând să vadă la momentul trecerii structurilor dintr-o parte în alta. Conform actualei organigrame a Ministerului Dezvoltării, care va trebui schimbată, conform noului act normativ, instituția avea 920 de posturi, ceea ce înseamnă că ar ajunge la 764, dacă ne raportăm la cifrele avansate de Boloș.

Legarea de glie, „îndulcită” după mediere

Între Ministerul Dezvoltării și MIPE au fost mai multe contre în ultimele luni, problema disputelor fiind specialiștii în fonduri din instituțiile publice. Ministerul Dezvoltării chiar a promovat o ordonanță de urgență prin care trecerea unui funcționar public de la o instituție la alta devenea aproape imposibilă. După intervenția colegilor de guvern și a premierului, ordonanța de urgență a fost amendată de așa natură încât să poată avea loc în continuare transferuri, dar instituția unde e încadrarea de bază a funcționarului să aibă un cuvânt important de spus. Practic, s-a ajuns la o formă de compromis.  

În forma inițială, apărea o singură prevedere esențială, adică necesitatea ca pentru un transfer al unui funcționar public de la un minister la altul sau la altă autoritate publică să fie făcută doar dacă este de acord și șeful instituției de bază a angajatului, în condițiile în care legislația prevedea doar acceptul instituției unde are loc transferul, plus acordul angajatului în cauză.

După circuitul de avizare și revenirea pe masa premierului, OUG-ul de modificare a Codului Administrativ a suferit modificări de substanță, însă care ajută în continuare șefii de instituții care vor să-și păstreze oamenii. În primul rând, transferul făcut la solicitarea funcționarului public se face având aprobarea conducătorului instituției sau autorității unde are loc plecarea, dar și entitatea unde a fost încadrat prin concurs.

Apoi, instituția publică în cadrul căreia i s-a aprobat transferul trebuie să înștiințeze imediat entitatea de unde pleacă funcționarul public. Șeful instituției de la care se transferă funcționarul public trebuie să emită actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu sau, „în situația în care este afectată derularea corespunzătoare a activității în care este încadrat funcționarul public”, să comunice refuzul motivat, în termen de cinci zile lucrătoare. De asemenea, cererile de transfer depuse anterior intrării în vigoare a OUG sunt soluționate pe vechea legislație, adică șeful instituției de bază nu are niciun cuvânt de spus la transfer. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi