Direcţia Pieţe, subordonată Primăriei Sector 4, e condusă de persoane condamnate penal, fără drept de a ocupa funcţii publice. Băluţă: Acum aflu şi eu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Pieţe, subordonată Primăriei Sector 4, condusă de primarul PSD Daniel Băluţă, a concediat o angajată cu handicap locomotor. Motivul oficial: i s-a desfiinţat postul. Motivul neoficial: n-a vrut să se înscrie în PSD. La capătul acestei decizii s-ar afla şeful biroului juridic al Direcţiei, colonelul pensionat Simion Lincă, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare.

O investigaţie recentă publicată de tolo.ro semnalează un nou val de acuzaţii aduse Primăriei Sectorului 4, condusă de primarul PSD, Daniel Băluţă. Potrivit anchetei, Elena Lefter, unul dintre foştii angajaţi ai Direcţiei Pieţe, în funcţia de inspector de specialitate la contabilitatea Direcţiei, ar fi fost concediată pentru că a refuzat să se înscrie în PSD. Fosta angajata, absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice (ASE) care suferă, în plus, de handicap locomotor accentuat, a declarat că în ultimul an au fost angate peste 15 persoane, fără concurs, singurul criteriu fiind afilierile la partid sau apropierea de primarul Daniel Băluţă.

„În vara lui 2017 mi s-a desfiinţat postul. Aşa se procedează când vor să scape de tine. În Primăria Sectorului 4 şi în instituţiile subordonate, cum e la Pieţe, au fost aduşi o groază de militari şi poliţişti pensionaţi. Colonelul Lincă (n.red.- şeful Biroului juridic al Direcţiei Pieţe) are pensie de 5.400 de lei. Poliţistul Roşescu are pensie de 6.800 de lei. Poliţistul Tufenaru are pensie 5.800 de lei. Şi mai sunt mulţi! Cam asta se întâmplă sub primarul Băluţă în Sectorul 4”, a explicat Elena Lefter pentru tolo.ro.

Cel care a dat-o afară pe Elena Lefter, Simion Lincă, şeful biroului juridic de la Direcţia Pieţe şi fost şef al Biroului juridic al Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT), a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca, în plus, Simion Lincă să nu mai poată fi angajat de autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dar nici să  ocupe funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat până în iulie 2018. Cu toate acestea, Primăria Sector 4 i-a oferit, în 2017, o funcţie de conducere. Simion Lincă are un venit lunat de 10.000 de lei, din pensia de colonel MapN şi din salariul de şef de birou juridic al Direcţiei Pieţe Sector 4, potrivit tolo.ro

La aceeaşi Direcţie Pieţe a Sectorului 4, funcţie de conducere mai are şi Doina Constanţa Lupu, condamnată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă, la un an de închisoare şi la doi ani de interzicerea drepturilor cu suspendare. Primarul Daniel Băluţă le-a declarat jurnaliştilor că nu ştia de aceste situaţii din instituţiile aflate în subordinea sa.

„Nu ştiam. Acum aflu şi eu. Haideţi să ne lămurim. Nu eu în angajez pe aceşti oameni, ei vin pe un concurs şi responsabil pentru evaluarea lor e directorul direcţiei, domnul Dan Grecu”, le-a explicat acesta jurnaliştilor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă