Dîncu, despre OUG privind salariile: „A fost o orientare tactică greşită şi a noastră. Ministrul Muncii nu va fi remaniat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, marţi seară, că proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind salariile a fost discutat cu sindicatele foarte puţin, fiind şi o greşeală de orientare a întregii echipe care a lucrat la elaborarea proiectului. Dîncu a anunţat totodată că ministrul Muncii nu va fi demis.

”Iniţial, ideea cu care am pornit a fost aceea să construim un sistem unitar, adică să se elimine toate incompatibilităţile, toate ineglaităţile din sistem. (...) S-a făcut un proiect ideal la început, doamna Costea a făcut un proiect de specialist, care însă avea dezavantajul că ne costa prea mult şi în momentul acesta nu se găseau bani pentru asemenea tip de proiect”, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, vicepremierul Vasile Dîncu.

Dîncu a precizat că au fost discutate multe variante ale proiectului, încercând să se găsească soluţii cu bani mai puţini.

”A fost una din multele variante care de la acel prim proiect care costa în jur de 40 de miliarde de lei, adică o suplimentare pe care nu aveam de unde să o luăm, s-au făcut încă vreo cinci proiecte, dacă nu mai multe, pe diverse scenarii, încercând să se facă ce se poate cu două miliarde şi ceva de lei ca plus pentru anul care vine”, a spus vicepremierul.

Referitor la anunţul consilierului ministrului Muncii, Cosmin Andreica, cel care a declarat, marţi, că Ana Costea îşi va da demisia din Guvern dacă proiectul de OUG se va afla pe masa Executivului în şedinţa de miercuri, Dîncu a spus că Andreica nu a înteles bine.

”Nu a spus aşa ceva (ministrul Muncii - n.r.), am fost acolo. Consilierul cred că nu a înţeles bine care era misiunea lui să comunice. (...) Doamna ministru a anunţat încă din şedinţa cu sindicaliştii şi patronatele că acest proiect se retrage. Am anunţat şi eu că acest proiect nu trebuie să intre mâine pe ordinea de zi a Guvernului, pentru că nu era programat să intre pentru a se lua o hotărâre. Era programat în primă lectură”, a explicat vicepremierul, adăugând că draftul era în perioada de negociere.

Dîncu a spus că membrii Guvernului au fost deschişi şi i-au anunţat pe partenerii sociali că sistemul a fost gândit în aşa fel încât să nu fie nicio scădere de salariu în acest moment, iar dacă proiectul a ieşit cu scăderi salariale înseamnă că s-a greşit la elaborarea lui şi săptămâna viitoare se începe elaborarea unui nou proiect al Legii salarizării unitare.

”Dacă acest proiect a ieşit aşa, înseamnă că am greşit, ne retragem acest proiect şi începem să lucrăm de săptămâna viitoare, eventual cu ei, într-un consiliu tripartit, pentru a face o variantă care să fie acceptabilă pentru toţi, în limita unor bani pe care îi avem în acest moment”, a precizat Dîncu.

El a explicat că actualul proiect, care a creat atâta rumoare în spaţiul public, a fost discutat cu sindicatele foarte puţin, fiind totodată şi o greşeală de orientare a întregii echipe care a lucrat la elaborarea proiectului.

”A fost o orientare poate tactică greşită şi a noastră. (...) Ne-am gândit că durează foarte mult un proces de negociere”, a adăugat vicepremierul, adăugând că totul a fost ca ”un duş rece”.

Întrebat dacă ministrul Muncii, Ana Costea, va fi demisă, Dîncu a răspuns negativ.

Ministrul Muncii, Ana Costea, a avut, marţi după-amiază, la Palatul Victoria, o discuţie cu premierul Dacian Cioloş despre paşii de urmat după discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor, dar şi despre faptul că nu susţine proiectul de OUG privind salarizarea bugetarilor.

La întâlnire au participat şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, şi ministrul Economiei, Costin Borc, dar şi secretari de stat din cele două ministere.

Consilierul ministrului Muncii, Cosmin Andreica, a declarat marţi, după Consiliul Naţional Tripartit, că ministrul Ana Costea nu susţine proiectul de OUG privind salarizarea bugetarilor şi va cere în şedinţa de Guvern de miercuri retragerea documentului, iar dacă acest lucru nu va fi acceptat, îşi va da demisia.

“Proiectul de OUG a fost retras pentru că, practic, această OUG nu avea cum să satisfacă nevoile partenerilor sociali şi nevoile existente pentru eliminarea disfunctionalităţilor, sens in care doamna ministru şi-a asumat retragerea acestui proiect. Doamna ministru a precizat că în situaţia în care nu se va lua act de faptul că nu susţine această OUG, îşi va da demisia”, a spus Cosmin Andreica.

El a precizat că Ministerul Muncii asigură partea tehnică a legii, iar dacă se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, ministerul nu are cum să susţină şi să fie de acord cu acestea. 

Anterior, liderii sindicali au anunţat că ministrul Muncii le-a spus, în discuţiile de la Consiliul Naţional Tripartit, că va retrage proiectul ordonantei de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, în care nici ea nu crede.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, salariile bugetarilor ar urma să fie majorate din 1 august, iar cel mai mic salariu de bază va fi de 1.250 lei pentru funcţii cu studii medii şi generale, în timp ce salariul cel mai mare va ajunge la 15.000 de lei, sumă pe care o va primi preşedintele.

Surse guvernamentale au declarat, marţi, pentru News.ro că proiectul de OUG privind salarizarea bugetarilor nu va mai fi discutat în şedinţa de Executivului de miercuri.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €