Deputatul Bogdan Diaconu, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis: Vă solicit retragerea de urgenţă a decoraţiei deţinute de Laszlo Tokes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Bogdan Diaconu FOTO David Munteanu

Deputatul independent Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cerut să îi retragă decoraţia lui Laszlo Tokes.

Redăm textul integral al scrisorii:

„Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua Romaniei" a decis pe data de 20 noiembrie 2013, cu cinci voturi pentru şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, ca reacţie la activitatea sa susţinută împotriva statului român prin instigare la discriminare şi ură etnică şi prin declaraţiile sale de sorginte ”fascisto-horthistă, revanşarde şi revizioniste, care, prin conţinutul lor, prin metodologie şi articulare, readuc în memorie campaniile regimului hortist din perioada de dinaintea Dictatului de la Viena”. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a amânat retragerea acestei decoraţii nemeritate pentru că tot el o acordase în virtutea înţelegerilor politice pe care el însuşi şi majoritatea politică pe care o controla le aveau atât cu politicienii maghiari din România, cât şi cu Viktor Orban, susţinătorul cel mai asiduu al lui Laszlo Tokes, pe care l-a şi promovat ulterior ca europarlamentar din partea Ungariei. 

Aţi declarat că veţi fi un altfel de preşedinte decât Traian Băsescu. În această privinţă, acţionaţi la fel ca fostul preşedinte, lăsând să se aştearnă uitarea peste un gest reparatoriu la adresa imaginii României. Nu aveţi dreptul să lăsaţi cea mai înaltă distincţie a statului român să fie purtată în continuare de un agent de influenţă al Ungariei care propune ca Budapesta să ”protejeze” Transilvania şi care ne acuză peste tot în lume de ”genocid” la adresa populaţiei maghiare din România.

Vă solicit de aceea retragerea de urgenţă a decoraţiei deţinute de Laszlo Tokes pentru a da un semnal că proverbiala toleranţă românească şi ”discriminarea pozitivă” la adresa minorităţilor naţionale, pe care le-aţi apreciat chiar Dumneavoastră, nu sunt luate drept slăbiciune şi prostie. 

Dumneavoastră, dintre toţi politicienii României, ar trebui să ştiţi cel mai bine că românii nu sunt nici xenofobi, nici intoleranţi, ca dovadă că v-au ales preşedinte. În acelaşi timp, a permite celor rău intenţionaţi să profite de îngăduinţa românească pentru a distruge unitatea statului român şi pentru a da timpul înapoi în scopul reconstruirii epocii în care românii din Transilvania erau subjugaţi de puteri străine, nefiind nici măcar recunoscuţi ca naţiune, reprezintă o mare greşeală. O greşeală căreia îi puteţi pune capăt retrăgându-i decoraţia lui Laszlo Tokes şi arătând astfel că statul român nu se lasă călcat în picioare.

Îmi exprim speranţa că veţi apăra majoritatea de încălcarea drepturilor în propria lor ţară şi că veţi proteja imaginea statului român de atacurile nejustificate ale celor care şi-au făcut o carieră publică din a denigra poporul român“.

Consiliul de Onoare pentru Ordinul Naţional "Steaua României" a decis, la finalul anului trecut, retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, însă acesta a atacat decizia în instanţă, considerând-o nelegală şi nefondată.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări