Degringolada preelectorală, resimțită de majoritatea partidelor

0
Publicat:

Cu alegerile care bat la ușă, problemele interne nu ocolesc deloc partidele Coaliției, dar nici principalele forțe din Opoziție, în condițiile în care sunt măcinate de dispute sau au probleme de organizare.

Stabilirea de candidați duce la inflamarea spiritelor în partidele politice FOTO Shutterstock

Cu patru luni înainte de europarlamentare și la zece înainte de alegerile legislative, partidele încearcă să-și pregătească garniturile de candidați, dar și să se organizeze. Iar semnalele că unii candidați nu se mai regăsesc pe liste duc și la unele probleme. În ceea ce privește PSD, la Iași, formațiunea se confruntă cu numeroase probleme. Miercuri, deputatul Marius Ostaficiuc și-a dat demisia din PSD Iași, în timp ce eurodeputatul Tudor Ciuhodaru, care nu va mai fi pe lista de europarlamentare, a mers la un eveniment AUR și e la un pas să bată palma cu formațiunea. De altfel, și înainte în filială erau tensiuni, după ce anul trecut Bogdan Cojocaru a preluat conducerea din mâinile lui Maricel Popa, fost șef al CJ Iași, în prezent senator, dar reprezentant al gărzii mai vechi de persoane care au fost apropiate de politicieni ca Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu. Varianta Cojocaru era văzută una de mijloc, în filială fiind un conflict între Popa și deputatul Vasile Cîțea, care a dus în trecut inclusiv la agresiuni fizice.

Plecări de primari și consilieri

În cazul PNL, o situație dificilă este în Botoșani. Prim-vicepreședintele Verginel Gireadă și-a dat demisia, nemulțumit că omul de afaceri Valeriu Iftimie ar putea prelua controlul organizației județene, în prezent condusă de Costel Șoptică, un lider care a evitat și intrarea în cursa pentru o funcție importantă din județ: Primăria Botoșaniului sau Consiliul Județean.

În PNL mai sunt tensiuni în filiale ca Olt, Teleorman și Timiș. În Olt, toamna trecută a plecat fosta subprefectă liberală, Ana-Maria Ceaușu, apoi Florin Homorean (fost prefect), iar în cele din urmă a fost schimbat Liviu Voiculescu cu Gigel Știrbu la șefia organizației județene. PSD a continuat să ia din aleșii PNL. Chiar joi, PSD Olt a anunțat că mai ia de la PNL doi primari, trei viceprimari și 11 consilieri locali.

În județul Timiș, atât PNL, cât și PSD au tensiuni interne. O parte a liberalilor îl vor înlocuit pe Alina Nica (șef de organizație și președinte CJ Timiș), în timp ce la PSD sunt nemulțumiri legate de strategie, în condițiile în care Alfred Simonis vrea recâștigarea mai ales a șefiei de CJ, în timp ce dinspre centru e cerută concentrarea pe Timișoara, potrivit informațiilor „Adevărul”.

Opoziția, măcinată și ea de probleme

Și în cazul principalelor partide de opoziție sunt unele probleme. În Mehedinți, AUR a fost lăsat fără 15 organizații locale, care au trecut în PNL-ul condus la nivel de județ de Virgil Popescu, fost ministru al Energiei. În județul Călărași, deputatul Dumitru Coarnă a rezistat mai puțin de opt luni în AUR, înainte de a pleca cu scandal, alături de alți membri.

Nici în zona USR-REPER nu e prea multă liniște. Partidul apărut prin scindarea USR, REPER, are nu mai puțin de cinci eurodeputați, dar nu reușește să-și strângă nici măcar oamenii pentru secțiile de votare. În plus, cam niciuna dintre formațiunile mai mari nu îi vrea ca aliați. În cazul USR, deși au trecut opt ani de la înființare, în continuare sunt probleme mai ales în județele din sud, dominate preponderent de PSD, conform informațiilor „Adevărul”. De altfel, dezbinarea din zona fostului USR e clară, dacă privim situația eurodeputaților: 5 la REPER, 1 la USR, unul independent, iar unul la Verzi. 

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate