Decreţeii liberali o pun la zid pe şefa TNL: „Pe unii, banii părinţilor nu îi vor ajuta în viaţă”. „Când arzi etape, iese rău. Nu e o eroare de comunicare, ci de gândire”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La scurt timp de la mesajul campaniei lansate de TNL joi seara şi promovat de preşedinta organizaţiei Mara Mareş, mai mulţi decreţei PNL le-au cerut tinerilor liberali să fie mai atenţi când transmit mesaje. Totodată, aceştia au mai adăugat, cu trimitere la şefa TNL Mara Mareş, că „banii părinţior nu îi vor ajuta prea mult în viaţă” şi i-au îndemnat pe înaintaşii lor „să solicite de acum înainte şi un punct de vedere de la decreţei”.

Câţiva reprezentanţi ai generaţiei de decreţei din PNL au reacţionat, vineri, după mesajele campaniei lansate de organizaţia Tineretului Naţional Liberal şi promovate de preşedinta Mara Mareş, potrivit cărora tinerii ar trebui să intre în politică pentru că „decreţeii nu vor reuşi să facă mai mult şi mai bine”, dar şi pentru că aceştia „nu pot face mişto de Dăncilă” pe motiv că „nu sunt funny”.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că „generaţia decreţeilor a fost activă la Revoluţie” şi speră ca „generaţia Marei Mareş să câştige împotriva actualilor comunişti”, însă a precizat că „pe unii oameni, banii părinţilor nu îi vor ajuta prea mult în viaţă”.

„Generaţia mea, a decreţeilor, a fost activă în Revoluţie, generaţia mea a fost activă în mişcările din anii `90, inclusiv în Piaţa Universităţii, generaţia decreţeilor mei s-a bătut cu comuniştii lui Ion Iliescu şi unii dintre noi am şi câştigat votul direct. Sper ca generaţia Marei Mareş să câştige împotriva actualilor comunişti, dar pe unii oameni, banii părinţilor nu îi vor ajuta prea mult în viaţă. România are nevoie şi de politicieni tineri, dar şi de politicieni care îşi asumă atunci când greşesc”, a explicat edilul arădean. 

„Când arzi etape în viaţă, lucrurile ies rău”

Senatorul PNL Daniel Zamfir a numit ideea „cretină” şi a precizat că „cel care a avut-o  „a încurcat borcanele, neştiind, de fapt, ce înseamnă decreţel”.

„A dat-o în gard cine a avut ideea, a fost foarte nefericită. Sunt convins că ea nu a fost discutată în vreun for al respectivei organizaţii. Eu nu ştiu ce era în mintea celor care au găsit acest mesaj că sunt decreţeii, cred că au încurcat borcanele. Pe mine mă deranjează, tocmai pentru că sunt decreţel. Au plecat de la premisa că generaţia noastră e incapabilă să schimbe lucrurile. Din contră, eu cred că singura şansă este la generaţia asta, tocmai pentru că ai căpătat o anumită experienţă. Eu sper chiar să fie o idee a unuia. Pentru că ar fi foarte rău să fie un mod de gândire a organizaţiei TNL, sper din suflet să nu fie”, a explicat acesta.

Totodată, Zamfir consideră că mesajul TNL are trei mari greşeli, prima fiind însuşi titlul campaniei „Ghid de nesupunere civică”, urmat de replica „cine mai face mişto de Dăncilă”, iar mai apoi de jignirea unei generaţii.

„«Ghid de nesupunere civică» nu e eroare de comunicare, e eroare de gândire. Nu pot să îndemni la nesupunere civică, tu partid responsabil, istoric, partid care ai făcut România Mare. Eu sunt convins că este rodul gândirii unei persoane şi a organizaţiei. Cineva a avut o idee cretină.

Păi tu PNL discuţi despre nesupunere civică? Nu ai voie să faci aşa ceva public. Doi, «generaţia decreţeilor», păi tu loveşti tocmai generaţia care chiar are puterea să schimbe lucruri? Cei mai mulţi din conducerea PNL sunt decreţei. Ce facem? Îi trimitem la groapa de gunoi a istoriei? Al treilea mesaj greşit e legat de neserioziatatea mesajului. «Nu pleca din ţară, rămâi să faci mişto de Dăncilă». Eu cred că ţara are nevoie de o politică serioasă. Ce mesaj transmiţi tu? Că rolul tău e să faci mişto de prim-ministru? Sunt aşteptări de la PNL, partid istoric. Păi noi promovăm miştoul de Dăncilă? Îi atragem în politică să facem mişto de Dăncilă? Nu e în regulă. În politică e despre rezultate, nu despre miştouri”, a continuat senatorul liberal.

Daniel Zamfir a comentat şi promovarea mesajului de către preşedinta organizaţiei TNL, Mara Mareş, motivând gestul ei ca fiind o lipsă de experienţă politică, avertizându-i, astfel, pe toţi cei care „ard etape în viaţă”.

„La Mara Mareş se vede că nu are experienţă în politică. Când arzi etape în viaţă, lucrurile ies rău. Când ajungi direct preşedinte...În politică trebuie să arzi anumite etape, să fii pe zonă, preşedinte de organizaţie locală, judeţeană, după aceea preşedinte. Ea n-are experienţă”, a conchis Zamfir.

Mai tinerii colegi să solicite de acum înainte un punct de vedere şi de la decreţei”

Preşedintele Comisiei de cultură din Parlament, deputatul Gigel Ştirbu, a fost însă puţin mai îngăduitor cu Tineretul Liberal, precizând că şi el, la rândul său, a făcut parte din organizaţie şi că înţelege astfel când „seniorii sunt nemulţumiţi de duritatea mesajelor”. Cu toate acestea, Ştirbu a declarat că formularea mesajelor din campania TNL este una „nefericită” şi îi avertizează pe aceştia că mesajele lansate în spaţiul public pot jigni anumite categorii sociale.

„Cred totuşi că este o formulare nefericită, eu spun că fără mulţi decreţei poate revoluţia din `89 nu ar fi avut loc. Totodată sunt adeptul implicării tinerilor în politică. Însă când lansezi mesaje de pe o asemenea platformă extrem de importantă al celui mai mare partid de dreapta din România, trebuie să fii foarte atent pentru că lansarea acestor mesaje, la un moment dat, e posibil să pună partidul căruia tu îi aparţii într-o situaţie neplăcută. S-ar putea ca anumite categorii sociale, anumite categorii de vârstă să fie nemulţumite. Scopul partidului e de a obţine voturi. Ca atare, cred eu că mai tinerii mei colegi ar trebui să fie foarte atenţi la mesajele lansate în spaţiul public. Şi de acum înainte să solicite un punct de vedere şi de la decreţei”, a explicat Ştirbu.

TNL a transmis, vineri, un mesaj prin care să îndrepte declaraţiile lansate joi în campania „Ghid de nesupunere civică”, potrivit cărora „decreţeii nu vor reuşi să facă mişto de Dăncilă pentru că nu sunt funny”. Aceştia au prezentat scuze celor care s-au simţit jigniţi şi au explicat că deşi „nu sunt perfecţi, atunci când greşesc nu încearcă să şteargă urmele”. Atât TNL, cât şi preşedinta organizaţiei, Mara Mareş, au şters postările de joi seara.

 
 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026