Decoraţii la Cotroceni: maestrul Viorel Cozma şi patru personalităţi israeliene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretele pentru decorarea a patru personalităţi israeliene şi a maestrului Viorel Cozma.

„Astfel, la împlinirea vârstei de 90 de ani, în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate ca muzicolog, lexicograf, critic muzical şi profesor, pentru talentul şi dăruirea de care a dat dovadă, îmbogăţind cultura muzicală românească cu lucrări de certă valoare, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler maestrului Viorel Cosma“, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu.

În aceeaşi zi, şeful statului a decorat patru personalităţi israeliene, cu ocazia aniversării a 65 de ani de relaţii diplomatice România-Israel, pentru activitatea în domeniul medical.

„În semn de apreciere pentru contribuţia marcantă pe care au avut-o la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale româno-israeliene, pentru rezultatele de excepţie obţinute în perfecţionarea actului medical, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” - în grad de Ofiţer domnului Bruno Landesberg industriaş, consul onorific al României la Ierusalim, Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Comandor domnului profesor universitar dr. Adi A. Garfunkel, medic stomatolog, doctor honoris al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi domnului profesor universitar dr. Gabriel M. Gurman, medic anestezist, doctor honoris al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Ofiţer domnului profesor universitar dr. Jean-Jacques Askenasy, medic neurolog, membru onorific al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România“, mai precizează sursa menţionată.

Decorarea a fost făcută la propunerea ambasadorului României în Israel, Edward Iosiper.


Materiale pe aceeşi temă:

Ziua decoraţiilor la Palatul Cotroceni

Traian Băsescu: „Cineva trebuie să plătească în instanţă pentru lovitura de stat din 2012“

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova