De ce a crescut partidul Dianei Șoșoacă, cunoscută pentru abordarea pro-rusă, în preferințele electoratului | ANALIZĂ

0
Publicat:

Un sondaj CURS, realizat la comanda PSD, plasează partidul condus de senatoarea Diana Șoșoacă în apropierea pragului electoral pentru intrarea în Parlament, aflându-se la egalitate cu PMP, cu 4%.

De ce a crescut partidul Dianei Șoșoacă ANALIZĂ FOTO: Inquam Photos

Sondajul a fost realizat în perioada 24-31 august, faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor, pe un eşantion de 1.067 de persoane, în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

Ce spun specialiștii

Contact de „Adevărul“, analistul politic George Jiglău susține că „întotdeauna partidele anti-sistem capătă tracțiune“ la început, însă acestea își pierd din avânt după prima rundă de alegeri.

„Doamna Șoșoacă a plecat din AUR pentru că nu era suficient de radical, ea însăși fiind un personaj care își dorește să aibă atenția asupra ei. În politică nu există un capăt al extremelor, la extreme ne putem duce oricât de mult. Când sunt partide de acestea noi, ele capătă atenția, dar de la a doua rundă de alegeri începe să se obișnuiască lumea cu ele“, susține analistul politic.

Specialistul o descrie pe Diana Șoșoacă drept un personaj volatil, capabil să obțină multă atenție publică, care poate crește sau dispărea din scena politică la fel de rapid.

George Jiglău a punctat că nu ar trebui să ne așteptăm la un rezultat impresionat al partidului condus de Diana Șoșoacă în baza sondajului CURS, însă acest scenariu nu ar trebui exclus în totalitate: „Depinde foarte mult de prezență, asta cu procentele depinde de prezență. Dacă prezența per total este scăzută, partide de genul ăsta merg mai bine“.

Apropierea de Rusia

De la invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, Diana Șoșoacă a avut manifestări pro Kremlin, fiind prezentă în repetate rânduri la evenimente ale Ambasadei ruse la București.

În legătură cu acest aspect, George Jiglău susține că există un procent important de persoane care simpatizează poziția Rusiei: „Pentru genul ăla de persoane, faptul că ea are o apropiere pe față cu Rusia cu siguranță că este un lucru care o ajută, însă o plasează și într-o zonă destul de îngustă“.

Sociologul Mircea Kivu a precizat pentru „Adevărul“ că partidul S.O.S România „are vizibilitate printr-un anumit tip de scandal pe care îl face permanent singura membră cunoscută a acestui partid“.

„Există o parte mare a electoratului care agreează acest gen de scandal. Dânsa folosește tehnica clickbait, adică orice numai să fie pomenită. Din punctul meu de vedere ar fi foarte trist dacă partidul ăsta ar ajunge în Parlament“, a precizat Mircea Kivu.

Chestionat care este motivul pentru care teoriile propagate anti-NATO și anti-UE reușesc să strângă electorat, sociologul a punctat că „în general, nemulțumirea față de Guvern, de ceea ce înseamnă stat, se traduce printr-o aprobare a ideologiile propagate de cei care se opun, de cei anti-sistem“.

Sociologul a precizat că electoratul partidului Dianei Șoșoacă și cel al AUR se suprapun, punctând că recent AUR „încearcă să aibă un discurs mai ponderat“: „Atunci, restul electoratul mai agitat ar rămâne pentru doamna Șoșoacă“.

Din formațiune mai face parte soțul Dianei Șoșoacă, însă alte persoane nu sunt prezentate public, pe site-ul de prezentare al partidului.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent