Daniel  Barbu şi-a dat demisia din fruntea Ministerului Culturii. Se încălzesc Gigel Ştirbu şi Vlad Nistor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Babru a rezistat numai un an în fruntea ministerului

Liberalul Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii, după ce a declarat că bugetul pentru bolnavii de SIDA este prea mare. Gigel Ştirbu şi Vlad Nistor sunt liberalii cu cele mai mari şanse să-l înlocuiască pe Barbu.

Premierul Victor Ponta trebuie să ia act de demisia lui Daniel Barbu, iar preşedintele Traian Băsescu trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.

 Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu, conform Mediafax.

Cine se pregăteşte

Contactat ieri de „Adevărul“, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu a susţinut că, deşi s-au purtat discuţii în partid cu privire la succesorul lui Barbu, el nu a primit vreo propunere în acest sens. „Probabil că sunt preşedintele Comisiei de Cultură şi de asta am fost varianta la îndemână, dar nu pot comenta aşa ceva, pentru că nu mi s-a propus nimic, nu am discutat nimic. Eu am auzit un alt nume – Vlad Nistor“, a spus Ştirbu.

Liberalul Vlad Nistor, un alt nume vehiculat în PNL, a declarat pentru "Adevărul" că, dacă i s-ar face o asfel de ofertă, ar accepta. "Aş fi încântat", a punctat el.

Cine sunt liberalii care l-ar putea înlocui pe Barbu la Cultură

Deputatul PNL Gigel Ştirbu este preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor .

Absolvent al Seminarului Teologic din Craiova, al Facultăţii de Teologie şi al Institutului Naţional de Administraţie, Ştirbu a fost, timp de şase ani (1995-2001), preot în Parohia Roşieni din Olt. În 2005, a devenit subprefect în cadrul Prefecturii Olt, iar între anii 2007 şi 2008 a deţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii.

Vlad Nistor este doctor în istorie şi a semnat nouă cărţi, istoria fiind centrul de interes al scrierilor sale. „Marea Neagră. Geopolitică şi istorie“, „Istoria Greciei Antice“, „Istoria lumii în texte“, sunt titlurile publicaţiilor care poartă semnătura lui Nistor.

În prezent este preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti, funcţie care l-a implicat în mai multe scandaluri.

Profesorii de istorie l-au acuzat că, alături de colega lui, Daniela Zaharia, încearcă să transforme Departamentul de Istorie antică, Arheologie şi Istoria Artei într-o facultate pe care să o conducă şi că ar vrea jumătate din sălile de curs ale Facultăţii de Istorie.

Săptămâna trecută, în jur de 100 de tineri de la Universitatea din Bucureşti s-au adunat în incinta Facultăţii de Drept şi au protestat cerând demisia Preşedintelui Senatului UB, Vlad Nistor, pentru că sunt ironizaţi şi înlăturaţi de la procesul decizional din universitate.

În politică, Vlad Nistor s-a remarcat în mandatul de preşedinte al lui Emil Constantinescu, fiind consilierul său. Posibilul înlocuitor al lui Daniel Barbu la Ministerul Culturii este şi jurnalist, a fost realizator al unor emisiuni de la Realitatea TV şi editorialist la două ziare naţionale.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”