Dăncilă îi cere explicaţii lui Junker despre „listele negre“: Solicit detalii despre aceste aspecte care mi se par nepotrivite şi în neconcordanţă cu MCV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Dăncilă a declarat miercuri că Ministerul Justiţiei a răspuns solicitării cu privire la documentul Comisiei Europene (CE) din octombrie 2012, confirmând existenţa unor astfel de cereri din partea instituţiei Europene. Premierul a precizat că solicitarea numelor şi a situaţiilor dosarelor pe rol i se pare „extrem de gravă” şi a anunţat că îi va cere lui Jean-Claude Junker să  să clarifice aspectele „nepotrivite şi în neconcordanţă cu MCV”.

Viorica Dăncilă a vorbit miercuri în şedinţa de Guvern despre cererea făcută Ministerului Justiţiei cu privire la documentul Comisiei Europene din octombrie 2012, document care solicita starea dosarelor pe rol a unor politicieni la acel moment. Aceasta a precizat că Ministerul a confirmat existenţa acestor solicitări în repetate rânduri şi a numit aceste fapte „extrem de grave” şi în „neconcordanţă cu MCV”.

„În spaţiul public a apărut un document al Comisiei Europene (CE) datat cu 10 octombrie 2012 în care erau  solicitate nişte dosare, dar şi nişte nume ceea ce mi se pare extrem de grav. Am solicitat Ministerului Justiţiei o analiză a cererilor pe care le-a făcut CE, să vedem dacă au mai existat astfel de solicitări. Documentele de la Ministeru Justiţiei primite astăzi confirmă faptul că au mai fost astfel de solicitări. Am hotărât să îi trimit preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Junker o scrisoare pentru a clarifica ce înseamnă aceste scrisori care mi se par foarte grave şi să solicit detalii care ţin de aceste aspecte care mi se par nepotrivite şi în neconcordanţă cu MCV.  Societatea noastră trebuie lămurită în această situaţie”, a declarat Viorica Dăncilă.

Antena 3 a publicat un document oficial transmis Guvernului de către Comisia Europeană în 2012, prin care se cereau informaţii cu privire la descrierea situaţiei juridice şi la stabilirea paşilor procedurali în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt, dosare aflate în curs de judecată care îi vizau pe Gheroghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu sau Tudor Chiuariu.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”