Dan Voiculescu: „Sper ca Traian Băsescu să plătească pentru presiunile pe care le face asupra mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu FOTO Adevărul

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat luni seară că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să plătească pentru presiunile făcute la adresa lui.

„Sper ca Traian Băsescu să plătească pentru presiunile pe care le face la adresa mea“, a declarat Voiculescu la Antena 3 şi a explicat că oricine i se împotriveşte preşedintelui „îi este adversar“.

„Cu cât susţinerea este mai mare, cu atât adversitatea este mai mare; cu cât cineva nu are un dosar, un şantaj, o posibilitate de a pune presiune pe el, pe undeva intră într-un fel de criză care îl determină să facă tot ceea ce a făcut în ultimii ani, adică să fie obsedat de Dan Voiculescu“, a precizat acesta.

„Practic, orice funcţie mi-aş fi dorit, Traian Băsescu era pregătit să mi-o ofere“, a completat Voiculescu, adăugând că speră că în USL nu există o „fraternitate“ cu Traian Băsescu.

În altă ordine de idei, vorbind despre priorităţile Uniunii Social Liberale, liderul conservator a declarat că „ar fi o mare problemă dacă USL  ar dezamăgi“.

„Oamenii şi-au pus speranţa în USL şi e o speranţă mare. Pe cât de mare e speranţa, pe atât de mare ar fi dezamăgirea. România ar intra într-o criză fără precedent. PDL-ul este într-o autodizolvare. USL  a rămas singura speranţă a românilor“, a mai spus Voiculescu.

Preşedintele fondator al PC a mai declarat că „guvernele anterioare au făcut cea mai mare risipă de bani din două motive: din prostie şi din interesul de a li se returna banii din proiect. Avem pârtii de schi în zone în care oamenii nu ajung până acolo, săli de sport în care nici măcar nu sunt bani de căldură. Sunt bani aruncaţi pe fereastră, puteau să meargă foarte bine la pensionari“, consideră Voiculescu.  

România ar trebui să îşi ajute pensionarii şi tinerii, crede liderul conservator.

„Sunt foarte mulţi bani în economia subterană, vreo 40 de miliarde de euro. Cred că astea sunt priorităţile, astea sunt sursele de bani şi aici ar trebui banii investiţi astfel încât cele două categorii mari din România să nu fie dezamăgite. Pentru pensionari şi tineri e nevoie de programe. Mai trebuie doar determinare politică pentru a nu dezamăgi“, a conchis Voiculescu. 

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune