Dan Vîlceanu, scos din dosarul de evaziune în care este vizată firma părinţilor lui. Disjungere pentru un membru al familiei - Surse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ministru al Finanţelor, Dan Vîlceanu, a fost scos din dosarul de evaziune fiscală de care este vizată firma care aparţine familiei sale, dispunându-se clasare pentru fapta care l-ar viza. Cauza a fost disjunsă pentru un membru al familiei ministrului şi trimisă la un parchet din Gorj, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.

Decizia a fost dispusă de Parchetul General, unde dosarul a fost trimis după ce Dan Vîlceanu a fost ales parlamentar, considerându-se că nu sunt elemente potrivit cărora ar fi săvârşit fapte penale, au declarat sursele citate. Acum, dosarul în care este vizat un membru al familiei ministrului va ajunge la Parchetul Tribunalului Gorj. Deocamdată, nu sunt informaţii privind data la care s-a dispus soluţia de clasare.

Suspiciuni de evaziune

Cauza a fost deschisă ca urmare a unei sesizări a ANAF privind fapte de evaziune fiscală la firma pe care familia sa o deţine şi unde Dan Vîlceanu a lucrat în trecut ca economist şi director economic.

Prejudiciul stabilit de echipa de control este de aproximativ 630.000 de lei, format din neplata impozitului pe profit şi TVA. În raportul de control se menţionează că ar fi fost făcute achiziţii care nu sunt reale, cu scopul de diminua impozitele de achitat. Astfel, nouă din cei 15 administratori sau asociaţi ai societăţilor care figurează ca furnizori poartă numele Stănescu, iar facturile au acelaşi scris.

După venirea la putere a PNL, cei doi directori ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj care au realizat controlul au fost detaşaţi în alte judeţe, însă Dan Vîlceanu a negat că ar fi existat vreo legătură între control şi mutarea acestora.

Societatea Trefo a derulat şi derulează încă o serie de contracte cu mai multe companii de stat, cele mai multe fiind încheiate cu societatea de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe cărbune din România. Administratorul societăţii Trefo SRL este mama parlamentarului, în vârstă de 69 de ani, iar tatăl său este director general.

La scurt timp de la preluarea guvernării de către PNL, în presa locală au apărut informaţii cu privire la încheierea unui contract cu CEO în valoare de un milion de euro. Deputatul Dan Vîlceanu a motivat, la vremea respectivă, că nu are nicio legătură cu societatea, în afară de relaţiile de rudenie cu cei care o conduc, şi că licitaţia s-a desfăşurat pe timpul guvernării Dăncilă, iar contractul a fost semnat ulterior. 

Dan Vîlceanu a fost numit miercuri, 18 august, în funcţia de ministru al Finanţelor, după ce nominalizarea lui a fost abrobată de PNL. Singurul care s-a opus a fost liderul partidului, Ludovic Orban, care a menţionat că "există riscuri cu privire la această desemnare".

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima