Dacian Cioloş, atac la PSD şi PNL: Parlamentul şi Guvernul se joacă de-a politica, spre ruşinea lor şi drama cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş. FOTO FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PLUS Dacian Cioloş a afirmat, joi, că este de acord cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia „virusul nu are culoare politică”, însă într-o perioadă de criză internaţională, Parlamentul şi Guvernul „se joacă de-a politica”.

„Sunt perfect de acord cu preşedintele Iohannis că virusul nu are culoare politică. Dar haideţi să spunem adevărul: incompetenţa are culoare politică şi este marcă înregistrată a celor două partide care fac jocurile în parlament şi în guvern în clipa de faţă. Ştiam că vine valul doi, ştiam că avem probleme de testare, ştiam că lucrurile pot scăpa de sub control. Iată că astăzi avem şi cifre pentru a confirma temerile noastre”, a scris Dacian Cioloş, joi, pe Facebook.

Fostul premier tehnocrat a mai spus că „vinovaţii sunt cei care de 30 de ani alternează la putere şi nu au pregătit aparatul administrativ şi societatea pentru momentele de criză”. Cioloş a adăugat că „responsabilităţile trebuie asumate fără nicio ezitare”.

„În ritmul acesta, cu voturi suficiente pentru a guverna încă 30 de ani, România va fi la fel. Nu se va schimba nimic în bine. Responsabilităţile trebuie asumate fără nicio ezitare. Într-o situaţie de criză internaţională, în care o planetă întreagă îşi numără morţii şi încearcă să găsească soluţii medicale, Parlamentul şi Guvernul României se joacă de-a politica, spre ruşinea lor şi drama cetăţenilor”, a completat liderul europarlamentarilor Renew Europe..

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, într-o declaraţie de presă susţinută joi la Palatul Cotroceni, că „virusul este real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege şi nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existenţei lui”. 

Iohannis a anunţat că a transmis Parlamentului informarea privind starea de urgenţă instituită pe întreg teritoriu al României, prin decretele din 16 martie şi 14 aprilie. Şeful statului a făcut apel la colaborare loială între instituţiile fundamentale ale statului şi a făcut apel la Parlament să adopte urgent măsurile care să protejeze oamenii.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile