Cum vrea Becali să îl relanseze pe Năstase în politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali vrea săamnisitieze faptele lui Adrian Năstase Foto: Adevărul

Deputatul independent George Becali a declarat, marţi, referitor la eliberarea lui Adrian Năstase, că sentimenul cel mai urât pe care îl trăieşte un om este când se află între gratii, iar cel mai plăcut este sentimentul libertăţii.

Întrebat care va fi parcursul politic viitor al lui Adrian Năstase, Becali a spus că la ora actuală fostul lider social-democrat are interzise anumite drepturi pentru câţiva ani, dar şi-a exprimat convingerea că Parlamentul va adopta în următorii trei ani o lege care să-i permită acestuia să aleagă şi să fie ales.
„Parcursul politic poate fi într-un singur sens. Domniei sale, printr-o hotărâre (hotărâre judecătorească -n.r.), i s-a luat dreptul de a fi ales nu ştiu cât, mi se pare patru sau opt ani, nu ştiu cât. Numai dacă noi vom promova aici o lege de amnistiere, pentru că dacă dăm o lege de amnistie i se şterge şi pedeapsa aceasta complementară, de a alege şi de a fi ales.“, a explicat Becali.

„Mi se pare că există o lege din aceasta, iniţiată de vreo şase-şapte luni de zile pe la Senat, stagnează pe acolo. E posibil să o promovăm în următorii doi ani, trei ani. Nu s-a dat o astfel de lege de 25-30 de ani şi, probabil, se va da şi domnul Năstase o să poată să aleagă şi să fie ales peste trei ani. Sunt sigur că în trei ani de zile se va da o lege, pentru că în 30 de ani nu s-a dat. O să o dăm, dacă nu, o să o promovez eu pentru domnul Năstase', a mai declarat George Becali.
Fostul premier social-democrat Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat luni din Penitenciarul Jilava. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti care a respins recursul procurorilor DNA şi a menţinut hotărârea dată anterior de Judecătoria Sectorului 4

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare