Cum și-a protejat Anastasiu companiile de ANAF. Mită mascată în consultanță fictivă și vacanțe de lux pentru inspectori. Reacția Guvernului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de 8 ani, în perioada 2009-2017, companiile vicepremierului Dragoș Anastasiu au mituit un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale, potrivit unei anchete DNA, finalizată în urmă cu doi ani cu o condamnare definitivă a funcționarului care a luat șpagă.

Dragoș Anastasiu este vizat într-un dosar de corupție FOTO Facebook

Informațiile privind implicarea companiei vicepremierului Dragoș Anastasiu în dosarul de corupție au fost semnalate de Realitatea și se regăsesc în hotărârile prin care Tribunalul și Curții de Apel București, consultate de HotNews.

Audiat în calitate de martor, atât în faza de urmărire penală, cât și în cele două etape ale procesului din instanță, Dragoș Anastasiu a recunoscut faptele de corupție care s-au întins pe parcursul a 8 ani.

El a explicat și de ce a ales să accepte propunerea inspectorului care venise să îi controleze firmele, deși a perceput că este vorba de „un șantaj”, după cum a declarat în instanță.

Anastasiu a considerat că dacă nu va oferi mită funcționarului ANAF, compania sa riscă să fie închisă, iar angajații „să rămână pe drumuri”. Actualul vicepremier a mai declarat la audieri că funcționarul amenințase un director din companie că „îi va băga patronul în pușcărie”.

Consultanță fictivă

În februarie 2018, Cristian Băciucu, partener de afaceri al lui Dragoș Anastasiu și acționar în Touring Europabus Romania, a depus un denunț la DNA în care reclama fapte de corupție comise de un inspector ANAF. Băciucu susținea că, pentru a evita problemele cauzate de un control ANAF început în 2009, compania a ajuns să plătească o „taxă de protecție” unui funcționar public. Potrivit documentelor din dosar, atât Băciucu, cât și Anastasiu erau decidenți în cadrul grupului Eurolines, un holding important în transport și turism, deținut de Anastasiu.

Controlul ANAF a fost declanșat în urma unei cereri de rambursare de TVA, iar verificările au scos la iveală nereguli în statele de plată ale angajaților. În acest context, Angela Burlacu, consilier principal la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, le-a sugerat o „soluție de optimizare” și le-a promis sprijinul superiorului ei, Cătălin Cojocaru, director general adjunct la acea vreme. Funcționara ar fi garantat că are influență asupra deciziilor din cadrul instituției, contribuind astfel la perpetuarea unei practici de influență și protecție contra cost.

Pentru a se asigura că totul va ieși așa cum își dorește, funcționara ANAF a solicitat o întrevedere cu Dragoș Anastasiu. Întâlnirea și detaliile discuțiilor au fost confirmate de Anastasiu în instanță.

Dragoș Anastasiu a declarat la audieri că funcționara ANAF i-a solicitat să încheie un contract de consultanță cu societate nominalizată de ea (firma deținută de fiii ei, n.r.) „pentru a regla disfuncționalitățile”. Burlacu l-a asigurat pe Anastasiu că în acest fel se va încheia repede controlul şi rambursarea TVA se va produce rapid.

În schimbul contractului încheiat cu firma familiei inspectorului ANAF, compania lui Anastasiu a plătit o prestație lunară de 2.000 de euro, fără să primească nicio consultanță în schimb. Serviciile au fost fictive, după cum au recunoscut Anastasiu și angajații săi la audieri.

Vacanțe pentru apropiații inspectoarei

Martorul Anastasiu Dragoş a arătat în faţa instanţei că „în cele din urmă contractul cu Marian Feli a fost unul fictiv, întrucât cineva doar a mimat că încearcă să facă ceva, practic nu am avut niciun beneficiu”, au reținut judecătorii în hotărârea de condamnare a inspectoarei Burlacu și a unuia dintre fii.

Pe lângă remunerația lunară de 2.000 de euro, funcționara ANAF a solicitat și a beneficiat de zeci de vacanțe din partea companiei lui Anastasiu. Serviciile turistice oferite pe parcursul celor opt ani erau mascate tot sub forma unor relații comerciale. Burlacu solicita vacanțe în locații de lux din Europa și Asia, atât pentru ea, cât și pentru persoane din anturajul său, serviciile turistice, oferite cu titlu de mită, fiind pentru grupuri întregi și de câte 12 persoane.

Peste 150.000 de euro, mai exact 784.136,82 lei, este suma pe care compania lui Dragoș Anastasiu a plătit-o vreme de opt ani inspectoarei ANAF pentru protecție, potrivit documentelor instanței. Suma cuprinde atât banii plătiți lunar pentru consultanța fictivă, cât și pentru serviciile turistice.

Unul dintre directorii lui Anastasiu a declarat la audieri că la un moment dat – fără a putea indica o dată exactă – a decis să diminueze valoarea contractului încheiat cu firma inspectoarei ANAF.

Senatorul PSD care îi cere demisia

Așa cum Adevărul a relatat anterior, senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir a lansat un atac la adresa vicepremierului Dragoș Anastasiu, cerând public demisia acestuia din Guvern.

Declarația vine după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Dragoș Anastasiu, vicepremier și om de afaceri, ar fi oferit, în perioada 2009–2017, foloase necuvenite inspectorului ANAF Angela Burlacu, constând în vacanțe achitate de firma Touring Europabus Romania SRL, deținută de Anastasiu.

Anastasiu ar fi scăpat de urmărirea penală după ce ar fi făcut un denunț la DNA împotriva fostului inspector ANAF, colaborând cu anchetatorii.

Reacția Guvernului

În urma mai multor solicitări primite de la jurnaliști, biroul de presă al Guvernului a venit cu următoarele precizări:

Vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluționat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor.

A fost audiat în această calitate de procurori și judecători care nu au considerat că sunt întrunite condițiile pentru schimbarea acestei unice calități. Dosarul penal s-a incheiat prin hotărâre defintiva.

Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată