Cum comentează Gabriel Oprea zvonul că revine în politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider al UNPR, Gabriel Oprea, susţine, într-un mesaj pe Facebook, că nu  intenţionează să revină în politică. Reacţia lui Oprea vine după ce „Adevărul“ a scris că o parte din conducerea vechiului UNPR, facţiunea care a contestat fuziunea cu PMP, s-a reunit vineri pentru a decide viitorul partidului.

„În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aş fi implicat în organizarea, alături de foşti colegi din UNPR, a unor acţiuni politice. Aceste informaţii sunt false. Nu intenţionez să revin în politică.
Întâlnirile cu foştii mei colegi de partid sunt de natură personală şi nu vizează revenirea mea la activitatea politică. Îmi exprim speranţa că astfel de informaţii false, care au că scop dezinformarea opiniei publice, nu vor mai fi difuzate în presă“, a scris Gabriel Oprea pe Facebook. 

Adevărul“ a scris vineri că liderii vechiului UNPR, care au blocat fuziunea cu partidul lui Traian Băsescu, s-au reunit într-o sală de conferinţe a unui hotel din Bucureşti.  „Da, facem o şedinţă a Comitetului Executiv. UNPR există, este înscris în Registrul partidelor. Azi vom stabili data Conferinţei Naţionale, Congresul nostru, în care vom reitera decizia că nu vrem fuziunea cu PMP. Procesul prin care noi am contestat fuziunea este suspendat, cred că va mai dura două-trei luni până se va relua, iar în acest timp cei 1.217 consilieri local şi cei 26 de primari pe care îi avem trebuie conduşi, un pot fi lăsaţi de capul lor”, a spus, pentru Adevărul,  Ion Răducan, vicepreşedintele UNPR.  Potrivit acestuia, Congresul va avea loc peste două săptămâni, în Bucureşti.

Potrivit unor surse politice, la întâlnire a participat şi fostul preşedinte al UNPR, Gabriel Oprea.  „Domnul Oprea este preşedintele fondator al partidului, aşa scrie în statut. Nu-i poate lua nimeni această funcţie, rămâne cu ea până moare. Dar nu va reveni în conducerea partidului, un mai vrea să se implice”, a mai spus Răducanu. 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi