Cum a fost primit Klaus Iohannis în Republica Moldova. „România nu are graniţă la Prut“, au scandat românii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Maia Sandu FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Chişinău, cu onoruri militare, de către omologul său moldovean, Maia Sandu.

Preşedintele României este primul lider de stat primit de preşedintele Maia Sandu. El a fost întâmpinat cu pâine şi sare. Ceremonia de primire a cuprins intonarea imnurilor naţionale ale României şi Republicii Moldova şi trecerea în revistă a gărzii de onoare.

Mai mulţi susţinători au venit în faţa Preşedinţiei cu steaguri scandând "Trăiască, trăiască, ţara românească", "România nu are graniţă la Prut" sau "Trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească", au strigat oamenii.

În cadrul vizitei oficiale, cei doi şefi de stat vor aborda aspecte referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a Republicii Moldova.

Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete