Culise. Ce s-a discutat şi ce nu la ultima şedinţă de Coaliţie. Subiectele controversate, evitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PNL şi PSD FOTO Mediafax

Liderii PNL şi PSD au discutat la ultima şedinţă mai ales pe tema combaterii crizei energetice şi a rectificării bugetare, problemele spinoase ale relaţiei cu UDMR şi ale remanierii fiind evitate, deşi erau aşteptate, pentru a linişti apele în Coaliţie, precizează surse politice pentru „Adevărul”.

În primul rând, liderii UDMR au evitat să meargă la şedinţă. Doi dintre ei, Kelemen Hunor şi Cseke Attila, sunt în concediu până în vineri, în timp ce Tanczos Barna, deşi prezent la şedinţa de Guvern, nu a mers şi la reuniunea Coaliţiei. Singurul UDMR-ist prezent la şedinţă a fost Nagy Zoltan Beke, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. 

De ce? Pentru că subiectul cel mai discutat a fost modul cum să rezolve Coaliţia gaura care se adânceşte în bugetul de stat, prin ordonanţa plafonării şi compensării. PSD insistă pentru revenirea la o piaţă reglementată. De altfel, pe lângă Marcel Ciolacu şi Adrian Câciu (ministrul Finanţelor), la şedinţă a fost şi MIhai Tudose, unul din specialiştii PSD în energie. Liberalii se gândesc să impună mai multe praguri, în funcţie de consum, nu doar unul, cum e acum, prin care să crească treptat preţul la energie, un raţionament fiind forţarea populaţiei să consume cât mai puţină energie sau gaze naturale cu putinţă. 

Deşi discuţiile au fost de peste ore pe subiect, nu a existat o soluţie finală. Al doilea mare subiect a fost rectificarea bugetară, care ar trebui zilele acestea să fie pusă în transparenţă publică, iar cel mai probabil săptămâna viitoare adoptată. 

Relaţia cu UDMR nici măcar nu a fost atinsă, din motive de absenţă ale reprezentanţilor Uniunii. Nici tema remanierii nu a fost discutat în lipsa UDMR, cu toate că PSD venise cu lecţiile făcute, pentru a cere îndepărtarea unor miniştri liberali, pentru că mesajul la remaniere să fie similar, adică fiecare partid să pună pe liber cel puţin câte un om.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?