CTP, despre scenariul anulării alegerilor: „Pericolul uriaș pentru România nu poate fi înlăturat decât tot prin vot”

0
Publicat:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe candidatul clasat pe primul loc la turul I al alegerilor prezidențiale de pe 24 noiembrie, susținând că răzbunarea electoratului pe vechii politicieni ar putea avea costuri enorme pentru România. 

FOTO Facebook / Cristian Tudor Popescu

„Gândiți-vă. Vorbirile lui C. Georgescu nu reprezintă credința ortodoxă – orice credincios adevărat își dă seama de asta. Sunt afirmații de sectant („Eu sunt în directă legătură cu Dumnezeu” – o blasfemie, creștinește vorbind, sau „Eminescu e cel mai periculos om după Iisus Hristos” – să-l pui pe Eminescu, un om, chiar dacă excepțional, alături de Dumnezeu-Hristos este altă blasfemie, tipic legionară) ori de mason (C.Georgescu, membru din 1993 al Masoneriei, loja Delta Dunării)”, a scris gazetarul pe Facebook, completând că „faptul că Patriarhia BOR a emis un comunicat în care preoții sunt avertizați, sub sancțiunea eliminării din Biserică, să nu se implice în campania electorală de partea unui candidat e grăitor”.

Gazetarul a mai susținut că „mulți dintre cei care l-au votat pe C.G. sunt copiii IA, indiferent ce vârstă au. Au fost educați și reeducați de Inteligența Artificială, dincolo de școală. Iar Inteligența Artificială, telefonul, computerul, internetul nu te învață să gândești rațional, cu propriul creier. IA poate fi foarte utilă dacă știi să gândești rațional, o poți folosi. Dacă nu, ți se suie pe ceafă, gândește ea în locul tău, în vreme ce tu crezi că sunt ideile tale”.

Mesaj pentru votanții lui Călin Georgescu

Cristian Tudor Popescu a avut un mesaj și pentru cei care l-au votat pe Călin Georgescu: „L-ați votat pe C.G. în primul tur. Poate vă veți gândi, după ce ați trăit satisfacția că „le-ați tras-o” vechilor politicieni, că răzbunarea asta ar putea să coste enorm de scump România cu un C.G. președinte. Aceste costuri îngrozitoare pot începe să curgă chiar de duminică, 1 decembrie, dacă vă veți transfera votul pentru C.G. către AUR și SOȘoacă”.

„C.G. nu a depus niciun fel de documente, cum cere legea, cu privire la finanțarea campaniei sale electorale. Pretinde că a cheltuit 0 (zero) lei, asta în vreme ce influenceri Tik-Tok, care au primit bani pentru a-i transmite mesajele, tocmai ce spun că au fost păcăliți, n-au știut pe cine promovează. Și dacă crezi că C.G. e Dumnezeu pe pământ, nu poți să nu constați că operațiunea specială de propagare a lui C.G. pe Tik-Tok înseamnă milioane, de euro, nu de lei”, a mai argumentat Cristian Tudor Popescu.

Anularea alegerilor, o catastrofă mai mare

„Anularea alegerilor încheiate ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui C.G. Serviciile de informații, Securitatea cibernetică, BEC, Curtea Constituțională ar fi trebuit să acționeze demult. Acum, e un fapt împlinit, nu trebuie să fie anulat votul cetățenilor, ar fi considerată o batjocură stârnitoare de furie. Pericolul uriaș pentru România nu poate fi înlăturat decât tot prin vot”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul a mai completat că „în decembrie se împlinesc 35 de ani de la Revoluție. O Revoluție pentru o Românie reîntoarsă în Europa, liberă și democratică, nu ca să ne manifestăm acum admirația pentru Putin și înțelepciunea rusească. Votați cum credeți, sunteți liberi, nu ca în Rusia idolului lui C.G. și Șoșoacă, cu pistolul în rinichi. Dar pentru mine, unul, a-i vota acum pe C.G., AUR, SOȘoacă cei care erau adolescenți și tineri la Revoluție înseamnă a scuipa pe mormintele adolescenților și tinerilor uciși de ceaușismul din care face parte C.G”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!