CSAT: „Guvernul să facă o nouă Lege Big Brother“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) s-a reunit astăzi într-o şedinţă de o oră şi jumătate, pe ordinea de zi a şedinţei fiind incluse ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale.

UPDATE În şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a luat în discuţie Legea „Big Brother“ care a fost recent respinsă. Membrii Consiliului au stabilit că lipsa unui cadru legal în acest sens pune în pericol securitatea naţională.

Potrivit unui comunicat remis presei în urma şedinţei, CSAT consideră că respingerea Legii 82/2012 privind reţinerea datelor afectează securitatea naţională.

„. În urma analizei, membrii Consiliului au stabilit că se impune de urgenţă o intervenţie legislativă a Guvernului sau a Parlamentului României în vederea restabilirii cadrului legislativ necesar îndeplinirii de către instituţiile abilitate, în condiţii de legalitate, a responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi siguranţei naţionale“, se arată în comunicat.

Curtea Constituţională a precizat, referitor la deciziile de neconstituţionalitate luate pentru Legea "Big-Brother" şi cea a cartelelor prepay, că puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de astfel de cartele şi că eficacitatea acestei măsuri, a constatat CE, nu a fost dovedită.

"Puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite (doar şase) şi au susţinut opţiunea adoptării de măsuri la nivelul U.E. pentru înregistrarea obligatorie a identităţii utilizatorilor de servicii preplătite, însă Comisia Europeană a constatat că eficacitatea acestor măsuri naţionale nu a fost dovedită, astfel că, în general, Comisia nu a fost convinsă de necesitatea de a acţiona în acest domeniu la nivelul UE (Raportul Comisiei Europene către Consiliu şi către Parlamentul European – COM(2011) 225 final din 18 aprilie 2011)", arată plenul Curţii Constituţionale (CC), în urma reacţiilor privind legea cunoscută ca "Big-Brother" şi legea cartelelor prepay.

Totodată, membrii Consiliului au discutat despre ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale şi au decis ca Guvernul să introducă în şcoli şi în universităţi cursuri privitoare la asigurarea securităţii cibernetice.

„Pe ordinea de zi a şedinţei:  riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa României pentru anul 2015,  preşedinţia română a Comitetului Interministerial de Rang Înalt al Forţei de Jandarmerie Europeană din anul 2015, cadrul de cooperare interinstituţională dintre Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne,  participarea Armatei României la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan în anul 2015, posibilele contribuţii ale României la coaliţia internaţională condusă de Statele Unite ale Americii împotriva Statului Islamic din Irak şi Levan, ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale şi capabilităţile României de reacţie la atac cibernetic major, prevenirea şi combaterea utilizării internetului în scopuri teroriste“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Fostul şef al SIE, prezidenţiabilul Teodor Meleşcanu a avertizat, la Digi24, că occidentalii care se pregătesc să devină terorişti pot tranzita fără probleme România. Meleşcanu a dat asigurări că românii nu se numără printre occidentalii care se antrenează în taberele teroriştilor din organizaţia Statului Islamic, dar că a existat un singur caz de român, însă situaţia lui a rămas ambiguă.

„Pentru că dacă nu luptăm acolo cu acele grupări, s-ar putea ca într-o zi sau alta consecinţele, efectele acestei evoluţii, să le resimţim şi noi. Mai bine să fim prezenţi acolo decât să avem de-a face cu terorism la frontierele noastre”, a spus fostul şef al SIE, la Digi24.

Întrebat cu ce va contribui România, din moment ce e clar că avioanele româneşti nu vor survola teritoriile controlate de Statul Islamic, Teodor Meleşcanu a spus că aceasta este o chestiune de profesionişti. „Trebuie să se discute serios şi la nivelul Guvernului, şi al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care sunt posibilităţile reale, cu ce putem contribui, în aşa fel încât să fim şi noi o parte a acestei coaliţii internaţionale împotriva Statului Islamic”, a precizat Teodor Meleşcanu.



 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model