Crin Antonescu: „USL nu este făcut să dureze o veşnicie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Crin Antonescu. FOTO: David Muntean

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a vorbit luni seară despre ultimele evenimente din cadrul coaliţiei guvernamentale, precum schimbările în ceea ce priveşte poziţionarea partidelor din România în vederea alegerilor europarlamentare.

Liderul liberal a început declaraţiile sale prin abordarea temei legate de înfiinţarea Uniunii Social-Democrate, mişcare politică anunţată în mod public lui de liderii celor trei partide care compun alianţa electorală: Partidul Social-Democrat , Partidul Conservator şi Uniunea Naţională pentru Progresul României.

„Noi vom merge mai departe. Erau lucruri cunoscute, s-a anunţat că vor merge împreună pe liste şi azi nu s-a făcut decât formalizarea acestei miniconstrucţii. Nu e aşa de mare. Acum ceva vreme, am şi declarat că ar trebui să săvârşim cele necesare, să fim decenţi şi să punem capăt”, a punctat Crin Antonescu.

În plus, preşedintele PNL a subliniat că este există diferenţă clară de abordare a politicii şi viziune între PNL şi PC: „Nu poţi face politică precum Partidul Conservator. PNL este un altfel de partid”, a adăugat Antonescu.

În contextul acestei abordări, liderul liberal a menţionat că „USL nu este făcut să dureze o veşnicie”, Antonescu susţinând că lansarea unei asemenea alianţe electorale nu trebuia făcută pe ascuns.

„Nu poţi lansa pe ascuns aşa ceva. Dacă vine şi Oprescu, lansezi pe ascuns? Am stabilit ca mâine să facem o discuţie despre o restructurare a formulei guvernamentale. Dacă şi PSD vrea eventuale schimbări, să mergem apoi cu o nouă formulă în Parlament”, a adăugat preşedintele PNL care nu s-a sfiit să amintească faptul că în cadrul PSD sunt„mulţi oameni în roşu”. 

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare