Crin Antonescu spune că declaraţiile lui Musk şi Vance nu reprezintă o ingerinţă. „Pacea e întotdeauna preferabilă”

0
Publicat:

  Candidatul PSD, PNL şi UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a apreciat luni că postările lui Elon Musk privind alegerile din România sau declaraţiile vicepreşedintelui american JD Vance nu reprezintă o ingerinţă în politica internă sau intervenţii în favoarea unui anumit candidat.

Crin Antonescu, candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale FOTO: Inquam Photos

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni, la sediul de campanie al Alianţei Electorale "România Înainte", Antonescu a apreciat că intervenţiile celor doi au reprezentat "comentarii, aprecieri în baza informaţiilor pe care probabil" aceştia le au.

"Cred că, de exemplu, în baza unor contacte mai intense şi a unei comunicări efective, părerea domnului Vence s-ar putea schimba. Şi, anume, că nu a fost invalidat turul întâi al alegerilor din cauză că nu i-a plăcut cuiva rezultatul acestuia. De asemenea, sigur, mai multe date îl vor ajuta să îşi definească poziţia. Dar nu consider nicidecum aceste declaraţii o ingerinţă. Până la urmă sunt declaraţii deschise. Sunt declaraţii care nu fac decât să favorizeze un dialog. Nu există, ca să mergem la esenţă, niciun fel de motiv de tensiune între noi, cei pe care îi vedeţi aici, partidele noastre, guvernul condus de premierul Ciolacu şi afirmaţiile şi poziţiile politice pe care administraţia Trump le are până acum", a declarat Antonescu.

În ce priveşte declaraţiile preşedintelui american Donald Trump la Conferinţa pentru Acţiune Politică a Conservatorilor, Antonescu a salutat faptul că acesta doreşte să rămână în istorie ca un "peacemaker". "Pacea este întotdeauna preferabilă războiului", a spus Antonescu, subliniind însă şi importanţa menţinerii garanţiilor de securitate, potrivit Agerpres.

"Preşedintele Trump a spus că domnia sa vrea să rămână în istorie ca un făcător de pace, 'a peacemaker', şi nu un cuceritor. Eu cred că acesta este un lucru pe care toţi trebuie să îl salutăm. Nimănui, vreodată - nouă, în niciun caz - vreun război nu ne-a folosit. Nici războiul din Ucraina. Ştim cine l-a declanşat, ştim cine l-a cauzat. Am fost solidari cu ucrainenii. Dar este evident că pacea este întotdeauna preferabilă războiului. Sperăm din tot sufletul, şi eu înţeleg în acest sens larg ca Donald Trump, liderul celei mai mari puteri - şi militare, şi de mai multe feluri - de pe acest glob, să fie nu doar un peacemaker, ci şi un peace keeper, adică un păstrător al păcii, pentru că asta înseamnă menţinerea garanţiilor noastre de securitate, menţinerea dispozitivelor militare şi structurii NATO, menţinerea angajamentelor pe care, în parteneriatul strategic, noi şi alte ţări europene le avem cu SUA", a precizat Antonescu.

Candidatul la alegerile prezidenţiale a apreciat că nu au existat "intervenţii" sau "ingerinţe inacceptabile" în discursul lui Donald Trump sau al lui JD Vance, dar că este nevoie de mai multă comunicare şi informare.

"A mai vorbit de asemenea despre faptul că administraţia americană urmăreşte nişte bani, nişte sume enorme pe care le-au cheltuit. Şi dacă unele au ajuns şi prin România, mi se pare normal să caute aceşti bani. A mai vorbit despre alte lucruri de principiu, care se refereau la SUA, dar ca valori de societate sunt şi de noi împărtăşite. Nu văd nici din ce a spus preşedintele Trump, nici din ce au spus vicepreşedintele Vance sau Elon Musk nişte intervenţii, nişte ingerinţe inacceptabile. Consider că sunt nişte aprecieri, consider că e nevoie de un supliment de comunicare şi de informare", a spus Antonescu.

În ce priveşte declaraţiile lui Elon Musk referitoare la preşedintele CCR, Antonescu a replicat că este vorba despre "o judecată de valoare".

"Nu o împărtăşesc, dar nu înseamnă o ingerinţă în viaţa politică şi în alegerile din România", a mai spus el.

Crin Antonescu a recunoscut că nu a parcurs deocamdată textul rezoluţiei propuse de SUA, la ONU, privind încetarea războiului din Ucraina. Pe de altă parte, a subliniat că România, la fel ca alte state membre UE, nu trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Statele Unite.

"România, ca şi celelalte ţări ale Uniunii Europene, nu au de ales şi nu trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Nu e vorba de UE sau SUA, ci de UE şi SUA. E un parteneriat istoric, un parteneriat fundamental, un parteneriat care, dincolo de nuanţe şi chiar asperităţi nu are cum să nu reziste, pentru că el este în acest moment, în opinia mea, purtătorul, fanionul, standardul civilizaţiei occidentale, la care vrem să rămânem ancoraţi. Nu cunosc exact propunerea. Sigur că între o rezoluţie şi alta se poate adopta o poziţie - trebuie să adopţi o poziţie - dar asta nu înseamnă că alegem Uniunea Europeană fără Statele Unite sau invers", a afirmat el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima