Cozmin Guşă: Este război total. Perspectiva este sumbră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat, miercuri, că România a ajuns în prezent, din păcate, acolo unde noi prognozam că se va ajunge după alegerile din 11 decembrie, adică la un război total.

„Suntem într-o situaţie foarte complicată în care nu este nevoie doar de înţelepciune şi determinare, pe care nu le mai avem la nivel politic, ci este nevoie de un apel de urgenţă şi de o adunare a celor din statul român", a declarat consultantul politic, Cozmin Guşă.

Acesta a mai spus că politicienii au păcălit mereu populaţia înainte de alegeri, iar situaţie este una anormală. „Toată lumea simte că acţiunea de impunere a ordonanţei privind modificare Codului Penal şi a legii graţierii a fost una coordonată pe care nimeni nu doreşte să şi-o asume. Şi acest lucru supără populaţia", a precizat Cozmin Guşă, adăugând că nu este normal ca Liviu Dragnea să vină şi să spună că nu au nicio legătură cu aceste legi, că nu ştiu ce se întâmplă în guvernarea lor.

„Care este ruşinea de nu vor să îşi asume graţiarea şi modificarea Codului Penal. Acum am aflat, prevederile din Ordonanţa de Urgenţă se aplică la puţini oameni, iar treaba cu graţierea nu rezolvă problemele existente. Dorinţa lui Iohannis de a organiza un referendum trebuia respectată", a spus Cozmin Guşă.

Consultantul politic a mai explicat că aşa cum se ştie în justiţie s-au petrecut multe excese, însă nici cei de la PSD nu par credibili, însă nimeni nu vine să spună că nu mai merge şi aşa. „Nimeni nu vine să taie nodul gordian şi să spună nu mai merge aşa. Cetăţenii simpli îşi pierd încrederea şi vorbesc de cei care îşi doresc singuranţă", a mai spus acesta.

Relaţia cu partenerii externi

Cozmin Guşă a mai vorbit şi despre relaţia cu partenerii externi care şi-au arătat îngrijorarea faţă de situaţia din România. „Noi suntem o ţară euroaltantică şi atunci când am acceptat parteneriatul cu Uniunea Europeană şi cu NATO ne-am cedat o parte din suveranitate. Acestă îngrijorare înseamnă un loc în spate pentru România la orice negociere", a spus acesta.

„În urma alegerilor, au fost mandataţi să reprezinte puterea şi trebuie să facă acest lucru cu responsabilitatea nu în interes privat şi nici pentru anumite privilegii", a mai preizat Cozmin Guşă.

Conform acestuia, România are imaginea unui stat eşuat. ”Nici în Republica Moldova nu s-a întâmplat aşa ceva, nici în Bulgaria, de care tot râdem, suntem într-un moment în care s-a depăşit de mult temperatura de fierbere, iar unii dintre liderii politici care au fost protagoniştii acestor lucruri se ascund", a mai spus Cozmin Guşă.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort