Contre PSD-PNL pe tema pragului la abuzul în serviciu. „Toți ne așteptam să fie aici Predoiu” / „O greșeală politică majoră”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD și PNL s-au contrat în timpul ședinței Comisiei juridice pe tema pragului la abuzul în serviciu, social-democrații dorind explicații de la ministrul Justiției, în timp ce liberalii au cerut ca „eroarea” politică să fie asumată de toate partidele Coaliției.

Laura Vicol și Ioan Cupșa s-au contrat în Comisia juridică FOTO Colaj Inquam&Mediafax

Clinciurile PSD-PNL au început încă de la primele luări de cuvânt de la ședință. În momentul în care deputatul USR Silviu Dehelean a precizat că se aștepta ca ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, să fie prezent, președinta Comisiei juridice, Laura Vicol (PSD) a punctat: „La fel mă așteptam și eu. Toți ne așteptam la asta”.

Apoi a continuat cu câteva detalii tehnice. „Până la ora 13.00, mâine, aveți timp de amendamente. La 15.00 începem ședința”. Apoi, Vicol a reluat subiectul prezenței ministrului Justiției. „L-am rugat în mod expres să fie aici și să explice ce s-a întâmplat cu suma exorbitantă ca prag”, a comentat șefa Comisiei juridice. 

Deputata s-a declarat nemulțumită de amendamentele de la Senat. „Unele dintre ele nu au noimă (...) Eu înțeleg că e jalon PNRR, că e grabă, însă lucrurile pe repede-nainte nu sunt în regulă”. Laura Vicol a precizat că va depune amendamente. „O să depun și eu ca amendamente, lucruri pe care le cred pentru avocați, pentru faza de urmărire penală”, a mai subliniat Vicol, precizând că e conștientă că s-ar putea ca ele să fie respinse.

Și Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la CCR, a subliniat că ar fi trebuit să vină Predoiu să spună ce a gândit când a propus acel prag de 250.000 de lei sau orice altă sumă.

Vicepreședintele PNL din comisia, în apărarea lui Predoiu

În apărarea lui Predoiu a sărit Ioan Cupșa, vicepreședinte al Comisiei juridice. „Nu avea cum să explice ministrul Justiției modul cum colegii din Senat au formulat și adoptat amendamente”. „O greșeală politică majoră s-a consumat undeva în jurul orelor serii, duminică, când Coaliția, subliniez Coaliția, a decis privind abuzul în serviciu. Să ne asumăm acea eroare politică gravă. Toți din Coaliție. Să găsim țapi ispășitori e neproductiv”, a afirmat liberalul.

Ministrul Justiției răspunde și el politic. Nu cred că e nici domnul Predoiu fericit de ce se întâmplă în aceste zile.”, a completat Cupșa, precizând că atât pragul de 250.000 de lei, cât și cel de 9.000 de lei, au fost stabilite „într-un birou”. Mai mult discuția e liberă pe tema valorii ragului. „Încă nu știm acel prag. Vom stabili acel prag (...) Vom depune un amendament prin care să stabilim că un prag. Vom propune, o fac eu verbal un alt prag reprezentând două salarii. Să vedem dacă va rezista controlului de constituționalitate”, a subliniat vicepreședintele Comisiei juridice. 

Politica noastră penală la nivel național ne influențează cum ne raportăm la partenerii din UE și se răsfrânge prin modul în care PNRR va produce sau nu efecte”, a mai afirmat Cupșa.

Din rândul USR, au fost unii deputați juriști care s-au pronunțat împotriva oricărui prag, cum a fost Mihai Badea. „Nu mă mai întrerupeți. E o chestiune de politețe. Dumneavoastră ați vorbit un sfert de oră. Pot să spun și eu punctul de vedere”, a fost replica fostului ministru Stelian Ion, pentru Laura Vicol, după mai multe întreruperi.  

Trebuie să fie un prag, care să nu fie derizoriu. Să nu fie un leu”, a completat Stelian Ion.

Reprezentanta Ministerului Justiției, adică un secretar de stat, Roxana Momeu, a precziat că instituția rămâne susținătoare a pragului de 9.000 de lei, adică echivalentul a „trei salarii brute”. De altfel, aceasta a ieșit cel mai șifonată, după ce în repetate rânduri a precizat că nu are mandat pentru a se exprima pe numeroase amendamente la proiectul de modificare a Codului Penal.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța