Contre între Victor Ponta şi Lia Olguţa Vasilescu pe tema pensiilor speciale: Ponta suferă de amnezie de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce fostul premier  Victor Ponta declara la televizor că singurul motiv pentru care au fost aduse modificări pensiilor speciale este dorinţa lui Dragnea pentru o nouă „reaşezare de putere în sistem”, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, îi contracara declaraţiile. Astfel, Vasilescu l-a acuzat pe Ponta că suferă de „amenzie de vară”, de vreme ce Ponta este iniţiatorul mai multor legi „speciale“, dar de care pare că a uitat acum.

Modificările aduse modului de calcul al pensiilor speciale a fost motiv de replici acide între fostul premier Victor Ponta şi actualul ministrul al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Potrivit lui Ponta, singurul raţionament pentru care s-au efectuat schimbările a fost dorinţa lui Liviu Dragnea pentru o nouă „reaşezare de putere în sistem”, astfel încât „generalii şi chestorii lui Băse” să fie înlocuiţi cu „generalii lui Iohannis şi chestorii lui Dragnea“.

„Încep să mă lămuresc ce este cu toată agitaţia neaşteptată cu « pensiile speciale» .  Deocamdată e doar o reaşezare de Putere în  «Sistem»  - « generalii si chestorii lui Băsescu»   pleacă anticipat la pensii consistente şi sunt înlocuiti de « generalii lui Iohannis şi chestorii lui Dragnea» . Nimic nou, nimic neobişnuit-  fiecare putere politică încearcă să îşi promoveze propriii «generali şi chestori»,  sperând că o să le fie credincioşi”, a declarat Victor Ponta într-un mesaj pe Facebook.

Mai mult, într-o intervenţie la televiziune,  Ponta a subliniat că pensiile de stat ale militarilor nu fac parte din categoria pensiilor speciale, fiind reglementate  printr-o lege  elaborată abia în 2015. Acesta lucru ar fi suţinut şi de faptul că modificările regimului de pensionare au afectat doar pensiile militarilor, nu şi pe cele speciale, precum ar fi magistraţii, parlamentarii, funcţionarii parlamentari, diplomaţi. După aceste declaraţii, Lia Olguţa Vasilescu a intervenit cu o postare pe Facebook, în care a dorit să „lămurească odată pentru totdeauna” ce înseamnă pensia specială.

Potrivit ministrului, pensie specială este „acea pensie care se încadrează doar parţial principiului contributivităţii din Legea 263/2010 şi care e reglementată de o lege ce se referă doar la o anumită categorie de foşti angajaţi”. Indiferent că poartă eticheta de pensie pentru militari, pensie de serviciu sau pensie pentru diplomaţi, dacă sunt reglementate de o lege proprie intră în categoria pensiilor speciale, a declarat Vasilescu. Ministrul îi dă dreptate lui Ponta când acesta spune că pensiile militarilor nu beneficiau de reglementare proprie până-n 2015, fiind incluse în legea privind statutul pensiilor din România, însă acum „suntem într-o altă paradigmă”,  dar pe care chiar şi „iniţiatorul a mai multor legi speciale” pare să o fi uitat. În acest sens, Vasilescu îl acuză pe Ponta că suferă de „amenezie de vară” când tratează problema pensiilor speciale  şi-şi aminteşte doar ce-şi doreşte el.

„Nu cred că cine strigă mai tare are dreptate”

Într-o postare pe Facebook, fostul premier vorbeşte de „schimbările reale” aduse de demersul privind pensiile speciale: referirea la era lui Băsescu, când diferite categorii sociale erau „stârnite împotriva altor categorii sociale“. Astfel, prin Liviu Dragnea, „discipolul lui Traian Băsescu“, este menţinută „lupta de clasă“ pornită în timpul fostului preşedinte, fără a fi vorba de vreo reduce a plăţilor din Fondul de Pensii, aşa cum susţin social-democraţii.

Cazul Ciocoiu, exemplu de cum guvernul îşi dă cu stângu-n dreptu

Potrivit fostului premier,  „Băse Gagaragiul” şi subordonaţii săi care au preluat conducerea PSD,  precum ministru de Interne Carmen Dan, vor să determine  prin aceste modificări plecarea unor chestori din poliţie, pe principiul „chestorii mei” sunt mai buni decât „chestorii tăi”, dând exemplu lui Cornel Gabriel Ciocoiu, chestor în cadrul MAI, a cărei demisie Ponta a semnat-o pe vreme când era Secretar General al Guvernului în cabinetul Grindeanu. 

Cu toate că era ieşit la pensie, chestorul Ciocoiu a fost reangajat încă din prima zi a guvernului Tudose în funcţia de Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Interne, beneficiind în prezent şi de pensie şi de salariu. Dacă în teorie tocmai asta susţin guvernanţii că vor să elimine prin modificările aduse legii pensiilor speciale, în realitate PSD susţine în continuare această practică păguboasă.

Mai multe ştiri pe acest subiect:

Ponta, despre modificările aduse pensiilor militare: Dragnea a vrut să dea afară nişte chestori din Poliţie

Liviu Dragnea, despre pensiile speciale nesimţite: „S-a greşit. Legea s-a făcut electoral“. Însă Legea a fost „opera“ PSD, cu premierul Tudose printre iniţiatori

Dragnea: Pensiile speciale ne costă 6 miliarde de lei. În 3 ani ne puneau serioase probleme


 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”