Congres PNL: care sunt organizaţiile care vor înclina balanţa pentru şefia liberală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos / George Calin

Topul organizaţiilor care vor trimite cel mai mare număr de delegaţi la Congresul PNL din 25 septembrie este dominat de filialele din Ardeal, cu toate că din spate vine şi o filială din sud.

Conducerea liberală a stabilit luni că la Congresul PNL din 25 septembrie vor participa fizic 5.000 de delegaţi din toate organizaţiile. Potrivit surselor „Adevărul”, pentru calcularea numărului de delegaţi se va lua în considerare media rezultatului procentual al organizaţiilor la alegerile locale şi parlamentare (50%) şi media rezultatului ca număr de voturi al organizaţiilor la alegerile locale şi parlamentare din anul 2020. Aşadar, doar ultimele două rânduri de alegeri vor conta în stabilirea numărului de delegaţi. 

Cele mai puternice două organizaţii vor fi Bihorul şi Giurgiul. Bihorul este condus de Ilie Bolojan, actual preşedinte al Consiliului Judeţean, care la locale a obţinut 56% din voturi, fiind prima organizaţie pe ţară ca procent, dar care a strâns şi un număr impresionant de 142.000 de voturi, în condiţiile în care cea mai mare organizaţie, ca dimensiune, PNL Bucureşti, a obţinut doar 122.000. La parlamentare, Bihorul nu a mai fost pe podium, dar tot a strâns 34% din voturi, fiind în primele filiale din ţară. Până în prezent, Bihorul nu s-a pronunţat pe cine susţine, dar negocierile intense sunt cu echipa Cîţu.   

Giurgiu este organizaţia-surpriză de la ultimele rânduri de alegeri, la locale fiind pe locul al treilea (50,42%), iar la parlamentare pe primul loc (46%). Filiala condusă de eurodeputatul Dan Motreanu are însă dezavantajul că e dintr-o circumscripţie mică, aşadar numărul de voturi e redus. Nici organizaţia de Giurgiu nu a anunţat pe cine va susţine, surse din PNL precizând pentru „Adevărul” că Dan Motreanu „a ieşit la negociere”.

Sibiul controlat de ministrul Muncii, Raluca Turcan, ar urma să fie a treia organizaţie ca forţă. Şi Turcan a fost rezervată până în prezent să spună dacă va veni tot în echipa Orban sau va trece în tabăra lui Florin Cîţu. Turcan e cunoscută pentru prudenţa sa politică, aşa că ambele tabere se aşteaptă ca ministrul să aleagă pe ultima sută de metri.

Clujul rămâne fruntaş

PNL Cluj rămâne una dintre organizaţiile fruntaşe ale partidului, fiind vorba de o organizaţie care aduce atât un număr mare de voturi (117.000 la locale, 67.500 la parlamentare), dar care a obţinut şi procente ridicate, 46,5% la locale, iar la parlamentare 32,5%. Liberalii din Cluj, deşi n-au spus oficial, sunt 100% alături de Florin Cîţu, Emil Boc deja anunţând cum se poziţionează pentru congres. De altfel, Emil Boc e văzut drept favorit pentru a candida pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte sau de preşedinte executiv, în cazul în care e schimbat statutul.

A cincea organizaţie care va da un număr mare de delegaţi este Alba. Deşi cel mai vocal lider din Alba e deputatul Florin Roman, vicepreşedinte al PNL, controlul e deţinut de Mircea Hava, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al liberalilor. Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că oamenii din jurul lui Cîţu negociază cu Mircea Hava, un politician cu mare influenţă în rândul tuturor primarilor liberali. De altfel, susţinerea lui Hava e văzută ca sigură dacă premierul îi va avea alături de el pe Boc şi pe Bolojan.

Un pas important până la Congresul PNL din 25 septembrie va fi reprezentat de alegerile din filiale, între 1 iulie şi 15 august fiind Conferinţele judeţene, acolo unde vor fi aleşi şefii organizaţiilor judeţene. În funcţie de cine câştigă fiecare dintre organizaţii depinde şi numele delegaţilor aleşi pentru congres, care într-o anumită măsură pot fi influenţaţi de şeful de filială judeţeană. Însă şi aici controlul politic al delegaţilor nu garantează un vot pentru persoana susţinută oficial. Iar situaţia din 2017 e relevantă, când Cristian Buşoi a avut în spate susţinerea a aproape 20 de filiale, dar a fost bătut cu 78% de Ludovic Orban.

Comisia de organizare, controlată de oamenii lui Orban

„Adevărul” a obţinut decizia Biroului Executiv în care sunt stabiliţi liberalii care vor face parte din Comisia de organizare a congresului, document care arată că e dominată de oamenii din apropierea lui Ludovic Orban. Cei nouă PNL-işti sunt: Ioan Bălan, Laurenţiu Leoreanu, Mihai Veştea, George Şişcu, George Ionescu, Valentin Ştefan, Ioan Cristina, Gigel Ştirbu şi Lucian Bode. De exemplu, George Ionescu e unul dintre secretarii general-adjuncţi luaţi de Orban lângă el imediat după congresul din 2017. Laurenţiu Leoreanu e un liberal care a avut toată susţinerea lui Orban pentru a fi ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar Ioan Bălan are, de asemenea, o relaţie apropiată cu preşedintele PNL. Până şi Gigel Ştirbu e considerat un colaborator al lui Orban, mai ales după ce şeful PNL a fost de acord cu instalarea interimară a Ramonei Săseanu la TVR, persoană susţinută de vicepreşedintele liberal pentru funcţie. Pe de altă parte, surse din apropierea deputatului Gigel Ştirbu susţin că acesta nu face parte din echipa Orban, dar şi faptul că şefa interimară a TVR fost propunerea unui alt coleg liberal din Oltenia, 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”