Comisia Roşia Montană, la un nou început

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Comisiei Roşia Montană şi-au reluat ieri activitatea şi au început cu o întâlnire organizatorică. S-au împărţit în grupe de lucru şi au convenit ca proiectul legislativ pe care vor lucra în continuare este varianta venită de la Guvern, dar modificată substanţial de către Comisie.


Membrii Comisiei Roşia Montană s-au reunit miercuri pentru prima dată după ce Parlamentul a decis prelungirea termenului de depunere a raportului de activitate privind exploatarea de la Roşia Montană până pe 10 noiembrie.

Şedinţa a durat puţin peste o oră şi a fost cu uşile închise. La finele întâlnirii, preşedintele Comisiei Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat că şedinţa de astăzi a fost în scop organizatoric. Astfel, membrii Comisiei au fost împărţiţi pe domenii, în grupuri de lucru şi în funcţie de domenii.

„Vor fi patru grupuri de lucru, pe domenii: economic, patrimoniu, mediu şi juridic. Fiecare grup va dezbate şi va avea fiecare un raport pe domenii. Raportul va fi împărţit în trei părţi: sintezele audierilor, punctele de vedere a celor patru domenii şi proiectul de lege“, a anunţat, clar, Vâlcov.

Când a venit vorba însă de proiectul de lege, explicaţiile şi-au pierdut din claritate. Mai întâi, Vâlcov  a arătat că în şedinţă nu s-a făcut nicio modificare în plus la articolele deja discutate săptămâna trecută şi care au fost amendate de deputatul PSD Florin Iordache. „Toate cele şapte articole, inclusiv titlul, al optulea amendament, au rămas în vigoare. Nu am modificat nimic pe corpul de proiect legislativ", a mai spus preşedintele Comisiei.

Vâlcov a precizat încă o dată că poziţia Comisiei este împotriva proiectului de lege iniţiat de Guvern. „Nu avem cum să susţinem (n.r. varianta iniţiată de Guvern) atâta timp cât am modificat substanţial (n.r.-săptămâna trecută)“, a mai spus Vâlcov.

Aşadar, în acest moment vorbim de trei posibile variante ale legii care o să reglementeze exploatarea minieră.

În primul rând, este proiectul de lege iniţiat de Guvern, deloc agreat de membrii Comisiei şi asupra căruia Comisiei specială a intervenit substanţial dându-i o formă nouă, după cum a precizat şi Vâlcov. „Suntem împotriva proiectului venit de la Guvern. Dacă trec (n.r. amendamentele), binenţeles că avem un nou proiect legislativ şi cu acela mergem în Parlament, de fapt acelaşi proiect, dar modificat substanţial, iar dacă nu trec, ne întoarcem la forma iniţială“, a explicat preşedintele comisiei.

În contextul în care amendamentele formulate de membrii comisiei speciale nu sunt adoptate, atunci comisia va da aviz pe forma venită de la Guvern. „Dacă amendamentele nu trec, vom vom reveni asupra formei venite de la Guvern şi ne vom pronunţa“, a spus Vâlcov.

În această situaţie, indiferent de decizia comisiei, care dă doar un aviz (pozitiv sau negativ), proiectul de lege va ajunge în plenul Parlamentului unde va primi votul final.

PNL: o nouă variantă

În acelaşi timp, există propunerea liberalilor de a crea un nou proiect de lege care să reglementeze exploatarea auro-argentiferă în general, şi nu explicit în cazul Roşia Montană.

“Punctul nostru de vedere este foarte clar: proiectul înaintat de Guvern pe Roşia Montană nu poate fi susţinut şi nu va fi susţinut. Pentru a construi un alt proiect de lege care să reglementeze, de exemplu, într-o manieră generală, exploatările auro-argentifere sau pentru a discuta legea minelor sunt situaţii diverse”, a spus marţi preşedintele PNL, CrinAntonescu.

Parlamentarii din Comisia specială care se ocupă cu proiectul de lege privind Roşia Montană au intervenit masiv pe textul de lege trimis de Guvern, care permite exploatarea aurului din Apuseni.

Săptămâna trecută, Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, a anunţat că parlamentarii au scos din proiectul de lege chiar şi articolul referitor la „Acordul“ dintre Guvern şi compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care stabilea clauzele contractuale dintre statul român şi firma canadiană. „S-au adopt opt amendamente, de la titlul legii, care a fost modificat, şi primele opt articole, care au schimbat total legea. În primul rând «Acordul»  a fost scos. La articolul 1 din proiectul de lege se pomenea de un Acord. Nu putem noi, prin lege, să avizăm un  «Acord», până la urmă. Nu trebuie să ne impună nimeni “, a spus Vâlcov.

Cel care a propus această modificare a fost deputatul PSD Florin Iordache, unul dintre juriştii social-democraţilor.

Darius Vâlcov a precizat că, odată cu modificarea legii, proiectul nu se mai referă explicit la Roşia Montană, ci la exploatări auro-argintifere de pe teritoriul României în general. „Nu este o nouă Lege a minelor. Nu modificăm Legea minelor. Este mai degrabă o completare. Dar mai sunt şi alte discuţii, pentru că redevenţa s-a dus la 6%. În Legea minelor nu era 6%. Noi avem un proiect pentru toate exploatările de acest fel, va fi 6%“, a motivat Vâlcov.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid