Comisia Juridică a avizat favorabil începerea urmăririi penale pentru Laszlo Borbely

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil cererea procurorilor de începere a urmăririi penale a deputatului UDMR Laszlo Borbely, cu 16 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 3 abţineri. Deputatul susţine, în continuare, că este nevinovat.

La ieşirea de la audieri, Borbely a declarat în faţa presei că este victima unui abuz. „Din presă am aflat că la Înalta Curte se va discuta în lipsa mea acest caz. Consider că nu prin declaraţii rezolvi probleme din justiţie. Nu am cerut nimic de la colegii din comisie. Am cerut un singur lucru. Am considerat că ei fiind repreznetanţi ai poporului, conform Constituţei, pot aprecia prin vot justeţea celor prezentate de mine.

Am aflat acum două săptămâni motivul redeschiderii acestui dosar

În 2014, am primit oficial de la DNA neînceperea urmării penale. Au avut timp un an şi jumătate dacă au apărut elemente noi. Care e elementul nou? Un autodenunţ de nicio pagină, depus în 29 decembrie la DNA Oradea de către un autodenunţător care se referă la faptul că ar fi un intermediarr care ar fi primit de la un om de afaceri din Ordaea 50.000 de euro pe care i-a predat la un necunoscut într-o benzibărie. Procurorii au obligaţia să verifice informaţiile minimale. Dacă există indicii temeinice atunci trebuie cerută redeschiderea dosarului.

Acest autodenunţ de nicio pagină stă la baza ordonaneţei de cerere a redeschiderii urmăririi penale.

Cel care ar fi dat banii nu a fost întrebat dacă a dat banii sau nu intermediarului. Nu-l cunosc nici pe intermediar, nici pe omul de afaceri din autodenunţ.

În autodenunţ se afirmă că aş fi primit aceşti bani pentru unele lucrări efectuate la Apele Române. Această firmă nu a avut niciun fel de contract cu Apele române, aspect care nu a fost verificat de procurori. 

Acest autodenunţ putea fi baza unui nou dosar penttru că nu are legătură cu dosarul închis. Dacă existau elemente noi, atunci, evident, trebuia analizată această speţă. Consider că s-a făcut un abuz şi o să-mi demonstrez nevinovăţia“. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani