Coaliția cântă pe mai multe voci privind schimbarea premierilor. PSD ar vrea desemnarea lui Ciolacu, apoi continuate negocierile

0
Publicat:

Abordarea privind schimbarea premierilor și a echipelor guvernamentale diferă de la partid la partid. Dacă PNL e dispus să respecte la virgulă principiile vechi asumate, PSD încearcă să obțină nominalizarea lui Marcel Ciolacu înainte de definitivarea negocierilor, susțin surse politice.

Liberalii sunt cei care vor aibă loc respectarea calendarului rotativei, chiar dacă PSD a clamat public faptul că trebuie suspendate. De altfel, la nivel de format al liderilor Coaliției, decizia suspendării nu a fost luată. Șefa interimară a Senatului, Alina Gorghiu (vicepreședintă PNL), a și explicat faptul că fără tam tam trebuie continuate discuțiile.  „Discuţiile despre modalitatea în care se va realiza rotativa cred că pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică, iar această voinţă politică speră că există. Ne dorim cu toţii o tranziţie rapidă, iar premierul a anunţat că pe data de 26 mai îşi depune mandatul. Ca atare, tranziţia rapidă este foarte importantă, fără să mai facem discuţii publice pentru a nu bloca administraţia”, a spus liberala Alina Gorghiu într-o conferință de presă, susținând că, în opinia sa, „coaliţia şi-a făcut un deserviciu vorbind public atât de mult despre rotativă”.

PNL a oprit orice discuţie în spaţiul public referitoare la rotativa guvernamentală, discuţii pe care, trebuie să fim sinceri, oricum nu le-a iniţiat PNL, cu precizarea că vom merge mai departe cu negocierile privind programul de guvernare. (...) În timp ce eu dau aceste declaraţii se fac discuţii cu privire la programul de guvernare de specialişti”, a mai spus Alina Gorghiu. De altfel, discuțiile între specialiștii partidelor erau cunoscute și în sânul partidelor din Coaliție. 

În intervențiile publice de ieri liberalii au transmis voalat că PSD pare să fugă de răspunderea guvernării, dat fiind invocarea de către aceștia a problemelor sociale și a reformelor restante. Potrivit unor surse din PNL, Nicolae Ciucă va urmări evoluția discuțiilor și sunt șanse mari ca vineri să-și depună mandatul, dacă nu apar suprize, dar și dacă Puterea reușește să dezamorseze „bomba” generată de greva generală a celor din sistemul de educație. Surse din Coaliție au precizat că în cursul zilei de luni a fost o discuție și cu președintele Klaus Iohannis.

PSD vrea mandat pentru Ciolacu înainte de terminarea negocierilor

„Nu este o chestiune de a pasa răspunderea, este vorba despre respectul pe care îl arătam cetățenilor, profesorilor care se confruntă cu o stare de tensiune”, a precizat Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, într-o intervenție la Digi24, referitor la tergiversarea discuțiilor privind rotativa. Surse din conducerea social-democraților susțin pentru „Adevărul” că Marcel Ciolacu ar vrea să fie desemnat premier de Klaus Iohannis, iar apoi continuate negocierile pe arhitectura Guvernului: număr de ministere și cum sunt împărțite acestea, fie între două partide, fie între trei partide. Potrivit surselor citate, șeful PSD vrea un control cât mai mare asupra noului Executiv, mai ales dacă-l preia într-un context dificil. 

Presiunile vin și dinspre partid, dat fiind faptul că în urmă cu câteva săptămâni Ciolacu era de acord cu amânarea rotativei cu o lună, o lună și jumătate până la trimiterea cererii de plată numărul trei din PNRR. Însă presiunea a venit din teritoriu. 

La rândul lor, cei din UDMR par să fie cei mai mulțumiți de posibila amânare a rotativei, pentru că nu s-ar pune în discuție numărul de portofolii pe care-l au. La reluarea negocierilor, una din certitudini este că UDMR varămâne cu doar două portofolii, fiind șase mari să rămână fără Dezvoltare.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani