Ciucă, mesaj de Ziua deţinuţilor politici anticomunişti: Modelele de rezistenţă democratică din perioada comunistă trebuie să ne inspire acţiunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciuca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989. Liderul Executivului a subliniat că „lecţiile istoriei trebuie învăţate”, iar „cei vinovaţi de crime şi abuzuri pedepsiţi”, amintind de contextul actual privind tensiunile din vecinătatea ţării noastre.

„Onorăm astăzi memoria tuturor deţinuţilor politici anticomunişti, acei oameni curajoşi şi demni care s-au opus, cu toată tăria şi într-un mod democratic, dictaturii, luptând pentru libertate şi adevăr. Jertfa lor a făcut posibilă eliberarea din lanţurile tiraniei, deschizându-ne drumul către democraţie şi progres”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. 

Şeful Executivului a mai amintit că „în închisorile şi lagărele comuniste, deţinuţii politici au cunoscut faţa hidoasă a unui regim criminal şi odios, fiind supuşi unor suferinţe greu de imaginat ce au lăsat răni adânci. Bestialitatea cu care au fost torturaţi le-a marcat, pentru totdeauna, trupurile şi sufletele, dar nu le-a pervertit spiritele, care au rămas vigilente şi profund ataşate valorilor fundamentale. Negura acelor vremuri a fost luminată de speranţa că dictatura va fi învinsă, iar adevărul şi dreptatea vor triumfa. 

„Regimul comunist a însemnat teroare, minciună, represiune, umilinţă, disperare, sărăcie, în definitiv, un univers apocaliptic ce le-a răpit românilor, pentru aproape jumătate de secol, şansa modernizării şi dezvoltării. Lecţiile istoriei trebuie învăţate, cei vinovaţi de crime şi abuzuri pedepsiţi, iar modelele de rezistenţă democratică din perioada comunistă trebuie să ne inspire acţiunile. Avem responsabilitatea de a educa tinerele generaţii în spiritul adevărului şi de a le transmite respectul faţă de valorile şi principiile democratice”, a mai transmis Ciuucă. 

Potrivit premierului, „România a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte asumarea acestei pagini dureroase din istoria naţională şi este absolut necesar ca eforturile să continue în aceeaşi direcţie. Nu trebuie să uităm niciodată experienţa sinistră a totalitarismului, iar politicile memoriei au obiectivul de a prezenta, fără idealizări, faptele”. 

„Astăzi, mai mult ca oricând, suntem martorii ororilor care sunt generate de agresiunile revizioniste, de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a normelor dreptului internaţional şi a demnităţii umane. În faţa acestui afront nejustificat la adresa păcii, stabilităţii şi democraţiei, acţiunile noastre converg spre sancţionarea tuturor acestor abuzuri şi promovarea valorilor umanităţii”, a subliniat şeful Guvernului, completând că trebuie „să păstrăm vie amintirea deţinuţilor politici anticomunişti şi să apărăm, cu toată determinarea, valorile şi principiile democratice în care aceştia au crezut şi care reprezintă pilonii României de astăzi”. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”