Ciucă, discuții cu premierul Egiptului. România cere îngrășăminte, egiptenii vor cereale

0
Publicat:

Premierul Nicolae Ciucă a fost primit, sâmbătă, la Cairo, de omologul său egiptean, Mostafa Madbouly. Cei doi oficiali au discutat despre relaţiile economice dintre cele două țări, precum și despre solicitările României vizând importul de îngrăşăminte, iar cele ale Egiptului - importul de cereale.

Nicolae Ciucă, vizită în Egipt FOTO Guvernul României

Premierul a caracterizat discuţiile ca fiind "excelente", nu numai la nivel de prim-ministru, ci şi discuţiile tehnice, la nivel de miniştri, precizând că au fost identificate multe oportunităţi de cooperare.

"Va trebui să vedem ce putem facem mai mult împreună, ţinând cont de acest nou context al invaziei Rusiei în Ucraina, care afectează nu numai ţările de la graniţa şi din proximitatea conflictului, ci şi celelalte ţări şi trebuie să vedem ce putem face împreună pentru rezolva toate aceste aspecte care îi afectează pe cetăţenii noştri, economiile şi ţările noastre", a declarat Ciucă, într-o conferinţă de presă comună cu premierul egiptean.

Prim-ministrul român a menţionat că cele două state vor continua să discute la nivel tehnic, de ministere, aspectele legate de solicitările României privind importul de îngrăşăminte şi ale Egiptului referitoare la importul de cereale şi vor face tot ceea ce pot să nu fie afectate alte ţări de lipsa de cereale, evitându-se, astfel, o criză alimentară.

"Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a vedea cum putem conecta mai bine Uniunea Europeană cu Egiptul, iar dumneavoastră (...) pentru a ne conecta pe toţi cu zona Orientului Mijlociu şi cu ţările africane prin intermediul zonei de liber schimb africane", a adăugat Nicolae Ciucă.

El l-a invitat pe omologul egiptean să efectueze o vizită oficială în România.

Premierul Egiptului, Mostafa Madbouly, a punctat "competitivitatea industriei şi agriculturii egiptene, în special producţia de îngrăşăminte, produse petrochimice şi alte bunuri pe care Egiptul are şansa să le exporte in România". El precizat că a solicitat omologului român creşterea importului de cereale, grâu, menţionând că România este "unul din principalii producători de cereale din Europa şi din lume".

Madbouly s-a referit şi la modul în care cele două state se pot sprijini reciproc prin intermediul organizaţiilor internaţionale din care fac parte.

"De exemplu, în ceea ce priveşte Egiptul, fiind parte a acordului de liber schimb african, putem oferi acces companiilor româneşti, prin intermediul parteneriatului cu cele egiptene, să aibă acces la piaţa africană. La fel, printr-un parteneriat similar, firmele egiptene să aibă mai mult acces la Uniunea Europeană", a punctat oficialul egiptean.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare