Cîţu, despre „obiceiul” PSD de a depune moţiuni: „O să ignorăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Florim Cîţu

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul trecut a reuşit să facă faţă şi să conducă ţara chiar dacă PSD avea majoritate în Parlament. Prim-ministrul a adăugat şi că anul acesta o să „ignore” acţiunile social-democraţilor, care depun moţiuni simple aproape în fiecare săptămână şi chiar ameninţă cu o moţiune de cenzură până la finalul sesiunii.

În contextul în care comunicarea cu PSD este deficitară, social-democraţii venind cu moţiuni simple pe bandă rulantă şi ameninţă chiar cu o moţiune de cenzură, implementarea PNRR ar putea ridica probleme în regiunile conduse de membrii formaţiunii social-democrate.

„Îmi aduc aminte că anul trecut am făcut parte dintr-un Guvern care a condus România într-o perioadă dificilă, cu un Parlament majoritar PSD care încerca să ne oprească în fiecare zi. Şi totuşi am reuşit să facem faţă, am guvernat România bine anul trecut. Anul acesta o să ignorăm.” a spus Florin Cîţu vineri, la finalul şedinţei de Guvern.

PSD va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros, a transmis liderul PSD, Marcel Ciolacu. 

Acesta argumentează moţiunea simplă spunând că Adrian Oroş „este într-o lume paralelă cu acest domeniu” şi îl acuză de faptul că nu s-au luat măsuri pentru problemele din domeniul industriei agroalimentare, precum seceta. Printre acuzaţii, social-democratul subliniază că ţara noatră nu mai produce pesticide, îngrăşăminte sau seminţe şi că produsele româneşti nu sunt promovate.

Marcel Ciolacu a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD va depune şi moţiune de cenzură până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort