Cioloş: USR PLUS nu stă bine în percepţia publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş, copreşedintele USR PLUS. FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Dacian Cioloş, copreşedintele USR PLUS, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că partidul pe care îl conduce nu stă bine în percepţia publică în momentul de faţă, însă nu consideră că formaţiunea stă mai prost în sondaje decât AUR.

Dacian Cioloş a transmis că percepţia USR PLUS a fost afectată şi de faptul că Guvernul „nu a livrat” obiectivele asumate în campanie.

„Una e să creşti sau să scazi în sondaje când eşti pe bară şi stai şi fluieri de pe margine despre cum merg lucrurile şi o faci şi populist şi alta e să fii la guvernare şi să îţi asumi decizii, unele dificile, altele mai dificil să ţi le asumi pentru că nu depinde doar de tine, ci depinde şi de ceilalţi. Cred că este încă prea devreme ca să apreciem cum stăm. Nu stăm bine, deci asta trebuie să o spun. USR PLUS nu stă bine, dacă ne uităm la cifrele acestea, la percepţia publică, în momentul de faţă, dar nici nu aveam cum să stăm bine, atâta vreme, după cum v-am spus, cât Guvernul nu a livrat mare parte din obiectivele pe care noi ni le-am asumat în campanie", a spus Dacian Cioloş, întrebat dacă USR PLUS are mai puţine procente privind intenţia de vot faţă de AUR.

Cioloş a mai afirmat că este prea devreme „la niciun an de guvernare să vorbim de o erodare structurală”, considerând că USR PLUS îşi poate mulţumi electoratul dacă va realiza reformele promise în campanie.

„Acestea (sondajul Politico n.r.) sunt cifre care, din punctul meu de vedere, încă sunt conjuncturale, atâta timp cât, cum vă spuneam, noi suntem, din punctul meu de vedere, cu un potenţial bun de a face reforme, dacă există voinţă politică. Singurul lucru care ne-a împiedicat pe noi să găsim soluţii pentru SIIJ, să mergem înainte cu depolitizarea în administraţia publică, să avansăm cu pensiile speciale, sunt motive politice interne care nu ţin de blocaje de altă natură, care ne-ar împiedica să facem reforme. Eu cred că dacă noi facem reforme, partea aceea de electorat care ne-a trimis pe noi la guvernare va percepe lucrul acesta pozitiv", a mai explicat Dacian Cioloş. 

Partidele aflate la Putere au scăzut în ochii alegătorilor în ultimele luni, în timp ce Opoziţia a câştigat teren fără prea mult efort, arată un sondaj realizat de Politico Europe. Încă de la începutul anului, PNL a scăzut în intenţia de vot cu 8 procente, în timp ce PSD a mers pe un trend ascendent, având cu două puncte procentuale mai mult decât în ianuarie 2021.

O tendinţă interesantă observăm în cazul USR PLUS (12%), care în prezent a fost depăşit de AUR (14%) în preferinţele alegătorilor. Din ianuarie 2021, formaţiunea a pierdut trei procente, în timp ce AUR a crescut. 

Vezi şi: Sondaj Politico: PNL şi USR PLUS, partide aflate la putere, scad în intenţia de vot. Creştere pentru PSD şi AUR

Sondaj: Puterea, în cădere liberă. Cum ar vota românii

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete