Ciolacu: Îmi doresc un acord până la sfârşitul anului, ca în Franţa, pentru scăderea prețurilor la alimente

0
Publicat:

Premierul României a precizat, vineri, despre scăderea preţurilor la alimentele de bază, el ar vrea un acord până la sfârşitul anului, pe modelul din Franţa, şi a precizat că pot fi și instrumente de sancționare a celor care nu l-ar respecta.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos

Încă lucrăm la sistem, important este că, încet, încet ajungem la un acord. Indiferent ce sistem vom găsi cu retail-erii, cu distribuitorii, producătorii români nu vor fi afectaţi. De la aceste principiu am pornit şi ne menţinem acest principiu”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat că „încă aşază lucrurile”, el nedorind să spună dacă producătorii vor fi scutiţi de această măsură. „E ca şi în negocierile politice, nu ne putem antepronunţa, până nu am închis lucrurile. Am primit o listă, le-am spus şi ieri în şedinţa de Guvern, sunt discuţii la legume, fructe, să vedem care sortimente”, a mai arătat premierul.

Sancțiuni pentru cei care nu ar respecta acordul

Ce pot să vă spun foarte clar este că eu îmi doresc un acord, pe care să îl facem până la sfârşitul anului, la fel cum s-a făcut şi în Franţa, nu e niciun secret. Mi-aş dori mai puţin să venim cu un act normativ, dar dacă se va impune acest lucru, să fiţi siguri că vom veni şi cu actul normativ”, a completat şeful Executivului. Ciolacu a menţionat că „acordul este acord şi cine îl încalcă, atunci folosesc instrumentele Guvernului, care se numeşte acte normative”.

Întrebat dacă perioada va fi de şase luni cu posibilitatea de prelungire, Marcel Ciolacu a spus: „E un început foarte bun”.

Premierul României a declarat, joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că a primit deja răspunsul marilor lanţuri de magazine la propunerea Guvernului privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi urmează să finalizeze un acord. Şeful Executivului a arătat că este vorba de pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume şi fructe proaspete şi a dat asigurări că va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români.

Ce se întâmplă cu Codul Fiscal

Întrebat dacă Guvernul vrea să renunțe la o parte din excepțiile fiscale acordate IT-iștilor, agricultorilor sau celor din construcții, Marcel Ciolacu a precizat.

PNRR prevede să începem să scoatem din excepţii. Da, cred că în viitor vor trebui scoase anumite execepţii, asta nu înseamnă că din analiza noastră preliminară vom umbla la excepţiile din IT, în acest moment. Sunt excepţii de aproape 20 de ani din câte ştiu eu şi au adus un lucru benefic, un hub important în România, această excepţie”, a afirmat liderul de la Palatul Victoria,

Premierul a precizat că „sunt excepţii la Codul Fiscal de aproximativ 74 de miliarde”. „Este un lucru total anormal şi o recomandare venită de la toate organismele financiare internaţionale. Cu alte cuvinte, trebuie să revenim la un climat concurenţial egal în România. S-a terminat perioada excepţiilor peste excepţii”, a conchis Marcel Ciolacu.

Eventualele modificări la Codul Fiscal ar trebui însă să fie făcute rapid, pentru că în mod normal nu sunt acceptate modificări ale regimului fiscal la mai puțin de șase luni de terminarea anului, dacă e dorită aplicarea începând cu 2024.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO