Ciolacu, întrebat dacă PSD va vota împotriva începerii urmăririi penale a lui Florian Bodog: Vom lua decizia în funcţie de raportul Comisiei juridice a Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD FOTO Inquam Photos / George Călin

Marcel Ciolacu a afirmat, chestionat dacă PSD va vota pentru respingerea începerii urmăririi penale a fostului ministru Florian Bodog, că acest lucru va fi stabilit în funcţie de ce raport adoptă Comisia juridică a Senatului.

„Am înţeles că este altul calendarul. Domnul Bodog a şi fost la mine. Urmează să i se prezinte în Comisia juridică. Să lăsăm toţi paşii constituţionali pe care îi are. Vom vedea după raportul Comisiei juridice”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat luni într-o conferinţă de presă cum va vota PSD în această privinţă.

Chestionat dacă PSD ar putea vota pentru respingerea solicitării de începere a urmăririi penale în cazul lui Bodog, liderul social-democraţilor a răspuns „Dacă raportul comisiei juridice este pentru respingerea solicitării. Haideţi să aşteptăm decizia comisiei juridice”.

Comisia juridică a Senatului are şedinţă on-line luni, de la ora 11.00, pentru o evaluare preliminară şi stabilirea calendarului de derulare a procedurii regulamentare necesare exercitării dreptului Senatului de a aviza urmărirea penală faţă de senatorul Florian Bodog.

Ulterior, pe baza evaluării preliminare, Biroul Permanent al Senatului va fixa un termen pentru depunerea raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări,  dar nu mai mult de 14 zile.

Conform Regulamentului Senatului, raportul comisiei este aprobat prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.

Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, este adoptată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret, exprimat prin bile.

DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe acesta.

Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă