USR PLUS se pronunţă pentru derularea rapidă a procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Florian Bodog

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Bodog/ Facebook
Florin Bodog/ Facebook

Alianţa USR PLUS a transmis, vineri, că este pentru derularea rapidă a procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului Florian Bodog. Reprezentanţii formaţunii au cerut Comisiei juridice să prezinte cât mai repede o primă evaluare a cerererii.

„Preşedinta Senatului, Anca Dragu, a convocat cu celeritate Biroul Permanent pentru a pune în discuţie cererea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare pentru senatorul PSD Florian Bodog, primul pas în derularea procedurii. Reprezentanţii grupului USR PLUS în Biroul Permanent al Senatului au cerut Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să prezinte cât mai rapid o primă evaluare a cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare pentru senatorul PSD Florian Bodog, o estimare a timpului necesar pentru pregătirea audierii senatorului precum şi a timpului de care acesta are nevoie pentru a studia documentele înaintate de procurorul general”, a transmis, vineri, USR PLUS.

Biroul Permanent a decis în unanimitate ca evaluarea primară să fie depusă până în 12 aprilie 2021.

„Ne vom asigura ca procedura să se deruleze rapid şi fără sincope. Grupul USR PLUS va vota întotdeauna pentru ridicarea imunităţii parlamentare a unui senator, indiferent de nume sau de apartenenţă politică. Parlamentul României nu mai trebuie să fie scutul absolut care asigură apărarea unei persoane despre care organele de anchetă au indicii solide că ar fi comis o infracţiune. Ridicarea imunităţii de către Senat nu înseamnă stabilirea vinovăţiei cuiva ci doar încuviinţarea începerii unei acţiuni penale, nu însemnă decât că toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii”, a transmis senatorul Radu Mihail.   

Ulterior, pe baza evaluării preliminare, Biroul Permanent al Senatului va fixa un termen pentru depunerea raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări,  dar nu mai mult de 14 zile.  

Conform Regulamentului Senatului, raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.

Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe Bodog.

Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Conform procurorilor, acesta ar fi acţionat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract şi ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite