Ciolacu, după negocierile cu PNL: Am  agreat ca joi România să aibă un Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, în urma negocierilor cu liderii PNL, că s-a decis ca până săptămâna viitoare, joi, România să aibă un Guvern cu puteri depline. Social-democratul nu s-a pronunţat pe varianta propusă de liberali pentru premier, Nicolae Ciucă, dar a subliniat că cele două partide vor merge la Cotroceni cu un acord politic.

„Există două propuneri, una a PSD, alta a PNL. Din acest punct de vedere, am încercat să creionăm cele două propuneri şi structura guvernului, ţinând cont de cine va avea prin rotaţie prim-ministrul. Nu am ajuns la o discuţie să hotărâm cine are primul ministru. Am avut o discuţie foarte aplicată. (...) Am ajuns la un program agreat ca joi România să aibă un Guvern”, a transmis Marcel Ciolacu joi seara, după discuţiile cu PNL.

Ciolacu a precizat că ministerele din noul Guvern vor fi împărţite în funcţie de ponderea partidelor în Parlament. Conform liderului PSD, negocierile dintre cele două formaţiuni pentru formarea unei coaliţii de guvernare vor fi reluate vineri, la ora 12.00.

„Există o decizie comună a celor două partide, aceea că primul ministru va fi dat prin rotaţie. Nu există o decizie cine va da primul ministru. Cel mai bine o să exprime colegii mei când o să merg în faţa lor cu aceste propuneri. Joi, România trebuie să aibă Guvern”, a afirmat preşedintele PSD, întrebat dacă susţine varianta ca Nicolae Ciucă să fie prima propunere pentru şefia Guvernului. 

De altfel, întrebat dacă se va merge cu o singură propunere de premier la consultările de la Cotroceni, Ciolacu a afirmat: „Joi, am negociat cu toţii, România trebuie să aibă un Guvern (...) Încercăm să mergem cu un acord politic în care să scriem clar cine este primul ministru şi până când este rotaţia, 30 mai, parcă”. 

Nicolae Ciucă este propunerea PNL pentru şefia Guvernului, după ce a fost votat joi, într-o şedinţă fulger a liberalilor, în unanimitate. Ministrul interimar al Apărării va conduce negocierile cu liderii PSD şi UDMR pentru a pune la punct programul de guvernare comun. Propunerea lui Nicolae Ciucă a venit chiar din partea preşedintelui PNL, Florin Cîţu. 

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco