Ciolacu, despre împărţirea banilor din Anghel Saligny: „Formula găsită de Ministerul Dezvoltării şi discutată în coaliţie este cea mai bună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că formula actuală de împărţire a banilor din programul „Anghel Saligny” este cea mai bună, în ciuda faptului că mulţi aleşi locali s-au arătat nemulţumiţi de alocările din teritoriu.

Întrebat luni, la sediul PSD, care au fost criteriile care au stat la baza împărţirii banilor din „Anghel Saligny”, Marcel Ciolacu a declarat:

„Cred că cel mai în măsură să explice este ministrul Dezvoltării, dar am văzut criteriile - 50% numărul de UAT-uri, în funcţie de nevoi, de încasări. Deci vechile criterii care au fost până acum la proiectele de dezvoltare locală. Cred că ministrul Dezvoltării ar trebui să explice aceste lucruri. Trebuie să ţii cont de mărimea judeţului respectiv şi cred că aici a primat foarte mult numărul de UAT-uri, astfel încât judeţele mari să se poată acoperi cu proiecte”.

Liderul PSD a precizat că este o prealocare, unde ministrul Dezvoltării a găsit cea mai bună formulă, „cu 140 de milioane pentru Consiliile Judeţene, 40 de milioane la municipii, inclusiv la orice UAT, comună sunt în jur de 4 milioane, ceea ce înseamnă că, în acest moment, fiecare unitate administrativ teritorială, inclusiv consiiile judeţene, primăriile, reşedinţele de judeţ, oraşele, toate au asigurate un proiect de dezvoltare”. 

Întrebat cum explică faptul că prin actuala formulă de calcul cei mai mulţi bani merg către judeţul Suceava, condus de liberalul Gheorghe Flutur, şi către judeţul Olt, condus de social-democratul Paul Stănescu, Ciolacu a transmis: 

„Cred că vorbim de două lucruri diferite şi cred că sunteţi într-o eroare. Dacă vedeţi suma alocată pe fiecare UAT în parte, în interiorul judeţului, raportat la nivelul naţional, veţi constata că, spre exemplu, judeţul Olt are una dintre cele mai mici sume alocate pe fiecare UAT. Nu contează suma întreagă, de aceea s-a şi pus numărul de UAT-uri. Contează media pe fiecare UAT. Dacă vă uitaţi la această medie veţi vedea că judeţul Olt a pierdut foarte mult pe aceste criterii”. 

Ciolacu a vorbit şi despre Brăila, în condiţiile în care mai mulţi primari din judeţ s-ar fi declarat nemulţumiţi de împărţirea banilor. „Nu poţi să compari judeţul Brăila cu judeţul Suceava”, a spus liderul PSD, precizând că Suceava este cel mai întins judeţ. „Cred că în momentul acesta primarii nici nu ştiu care sunt sumele. Cred că este o discuţie prematură. Din punctul meu de vedere, formula găsită de ministrul Dezvoltării şi discutată în coaliţie este cea mai bună”, a mai punctat social-democratul.

Ministerul Dezvoltării a publicat lista alocărilor pentru Programul Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny”, a cărui valoare integrală este de 52,5 miliarde de lei. Conform listei, cele mai mari alocări le primesc judeţele Suceava – 1,66 miliarde lei, Olt – 1,60 miliarde lei, urmate de judeţele Argeş – 1,53 miliarde lei, Dolj – 1,57 miliarde lei, Iaşi – 1,51 miliarde lei, Teleorman – 1,53 miliarde lei.

Bucureştiul a primit cea mai mică alocare, de doar 175 milioane lei, urmat de Ilfov – cu 794 milioane lei, şi Brăila – 849 milioane lei.

Vezi şi: Cum vor fi împărţite cele 52 de miliarde de lei din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție