Cine este judecătorul Curții de Apel Ploiești care a suspendat hotărârea CCR privind anularea alegerilor prezidențiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul care a dat hotărârea privind suspendarea hotărârii CCR de anularea a alegerilor din decembrie 2024 este magistrat la secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești FOTO Facebook

Judecătorul Alexandru Vasile este cel mai magistratul care joi a provocat o adevărată criză electorală, prin decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anularea a alegerilor din decembrie 2024.

Acesta este judecător la secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel Ploiești, secție este condusă de judecătoarea Maria Stoicescu.

În trecut, Vasile a fost judecător la Tribunalul Prahova, iar între 2013 și 2017 a fost detașat la Ministerul Justiției. 

Din declarația de avere, rezultă că acesta are un apartament în Ploiești și conduce o Skoda Octavia din 2007, iar veniturile sale sunt de 205.000 lei pe an, scrie Hotnews.

Judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești a acceptat contestația privind suspendarea deciziei Curții Constituționale (CCR) de a anula alegerile prezidențiale luată la 6 decembrie 2024.

  Potrivit deciziei publicate pe portalul Ministerului Justiției, decizia nu este definitivă, iar CCR are drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025”, se arată în comunicatul Curții de Apel Galați.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă