Ministrul Justiției: Deciziile Curții Constituționale nu pot fi anulate sau suspendate, conform legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Marinescu, ministrul Justiției, explică faptul că deciziile Curții Constituționale (CCR) nu pot fi anulate sau suspendate, conform legii, făcând referire la hotărârea Curții de Apel Ploiești de a suspenda decizia CCR privind anularea alegerilor.

Radu Marinescu/FOTO: Daniel Guță Adevărul
Radu Marinescu/FOTO: Daniel Guță Adevărul

Hotărârea Curții Constituționale a României (CCR, n.r.) nu este act administrativ. Cu alte cuvinte, legea nu permite suspendarea sau anularea acesteia. Dar trecând peste acest considerent, veți observa în dispozitivul hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești faptul că se admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat.

Actul administrativ, așa a interpretat magistratul care a pronunțat această hotărâre, ar fi Hotărârea Curții Constituționale nr. 32. Acum, în temeiul acestei hotărâri a CCR, guvernul a adoptat acte normative care au organizat alegerile. Cu alte cuvinte, executarea hotărârii Curții Constituționale s-a realizat deja până la momentul pronunțării hotărârii de la Ploiești. Cu alte cuvinte, nu mai există efecte curente care să fie suspendate prin efectul hotărârii judecătorești pronunțate”, a spus Ministrul Justiției, într-o emisiune la B1 Tv.

De asemenea, acesta a afirmat că, „atâta timp cât obiect al acțiunii de contencios nu l-au făcut și actele administrative (…) deja emise anterior, ele nu sunt suspendate prin voința judecătorului în cazul dispozitivului hotătărârii judecătorești. În consecință, acestea produc efecte în continuare”.

Alegerile merg mai departe pentru că actele administrative ale guvernului nu au fost suspendate sau anulate”, a punctat ministrul Marinescu.

Joi, 24 aprilie, Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au acceptat contestația privind suspendarea deciziei CCR de a anula alegerile prezidențiale luată la 6 decembrie 2024.

Potrivit deciziei publicate pe portalul Ministerului Justiției, decizia nu este definitivă, iar CCR are drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite