Chiliman revine la campania anti-Antonescu: „Fac apel la liberali să-l elimine din viaţa publică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Chiliman şi Crin Antonescu au avut o dispută şi pe tema intrării lui Gigi Becali în PNL FOTO Arhiva Adevărul

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, explică că liderul liberalilor Crin Antonescu l-a exlus din partid pentru că i-a denunţat tentativele de distrugere a independenţei Justiţiei. Chiliman foloseşte cuvinte dure la adresa lui Antonescu şi face un apel la liberali să-l scoată pe liderul PNL din viaţa publică.

„Excluderea din Partidul Naţional Liberal a subsemnatului, a lui Vlad Moisescu, a Dianei Tuşa şi a celorlalţi colegi alături de care am fondat Iniţiativa România Liberală, a survenit tocmai ca o consecinţă a faptului că am denunţat, în repetate rânduri, agresiunea lui Crin Antonescu şi a grupului său infracţional organizat asupra Justiţiei şi a statului de drept“, se arată într-un comunicat al lui Andrei Chiliman, remis „Adevărul“.

Andrei Chiliman face apel la liberali să-l elimine pe Crin Antonescu din partid şi din viaţa politică. „Pe aceste considerente, Iniţiativa România Liberală afirmă că liderul PNL, Crin Antonescu, este complice cu ceilalţi lideri ai USL (de multe ori, chiar, instigator) în toate tentativele actualei puteri de distrugere a independenţei Justiţiei şi a domniei legii din România, şi trebuie să răspundă, în solidar cu aceştia, în faţa românilor. De asemenea, Iniţiativa România Liberală face apel la membrii PNL oneşti şi preocupaţi de viitorul României pentru ca, în acest an, prin acţiunea şi prin votul lor, să elimine din viaţa publică  acest personaj toxic pentru statul de drept şi pentru viaţa politică din România“, a mai spus Chiliman.

În mai anul trecut, Delegaţia Permanentă a PNL a votat excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a deputatului PNL, Diana Tuşa.  "Pentru" excluderea lui Chiliman au fost 139 de voturi, opt împotrivă şi 17 voturi au fost nule, iar pentru Diana Tuşa 104 membri ai Delegaţiei s-au pronunţat pentru excludere, 41 împotrivă şi 19 s-au abţinut.

Conducerea PNL Sector 1 a decis miercuri seara excluderea din PNL a fostului vicepreşedinte al partidului Vlad Moisescu, un apropiat al lui Andrei Chiliman. Alături de acesta au mai fost excluşi din partid alţi 11 membri din organizaţia PNL Sector 1.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a acuzat pe Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu că au trădat partidul la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Înaintea Sărbătorilor Parscale,, după ce Chiliman şi Moisescu au fondat „Iniţiativa România Liberală“, Antonescu le-a transmis că nu pot fi şi membri IRL şi ai PNL şi trebuie să aleagă.

Pe aceeaşi temă:

Ponta, despre condamnarea lui Năstase: Îl consider o victimă a regimului Băsescu. Situaţia, comparabilă cu a Iuliei Timoşenko

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara, la România TV, că decizia judecătorilor ÎCCJ în cazul fostului premier Adrian Năstase este una incorectă.

Ponta, despre reacţia PNL după condamnarea lui Năstase: Avem mai mult curaj. Noi l-am apărat pe Relu Fenechiu

remierul Ponta a declarat, luni seara, la România TV, că reacţia liberalilor în cazul condamnării fostului premier Adrian Năstase a dovedit lipsă de curaj.

PSD pleacă în 2014 cu obiectivul „Jos Băsescu“! Ponta: Nu-mi doresc nimic mai mult decât ca şi justiţia să se elibereze de sub dominaţia lui Băsescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat astăzi priorităţile social-democraţilor pentru acest an politic. Cele trei obiective mari anunţate de premier pot fi rezumate atfel: schimbarea regimului Băsescu.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa