Cele două Camere ale Parlamentului şi-au ales conducerea. PSD  a făcut modificări la Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, şefii celor două Camere ale Parlamentului FOTO Mediafax

Senatul şi Camera Deputaţilor şi-au ales marţi, în prima şedinţă din noua sesiune ordinară, componenţa Biroului Permanent, for care asigură conducerea celor două Camere. PSD a fost singurul partid care şi-a schimbat membrii în conducerea Senatului, în timp ce la Camera Deputaţilor singura modificare a constat în faptul că UDMR a pierdut un post de chestor în favoarea PNL.

La Senat, PSD a propus schimbarea unora dintre reprezentanţii săi, astfel că Augustin Mitu va avea o funcţie de vicepreşedinte în locul lui Cristian Dumitrescu, iar Niculae Bădălău şi Neculai Bereanu vor fi chestori. Astfel, în Biroul Permanent al Senatului, vor activa ca vicepreşedinţi, din rândul social-democraţilor, Ioan Chelaru, care a deţinut şi până acum această funcţiei, şi Augustin Mitu. PNL va fi reprezentat, în continuare, de Teodor Atanasiu.

Pentru postul de vicepreşedinte, grupul parlamentar PC-PLR l-a susţinut, ca şi în sesiunea parlamentară anterioară, pe senatorul Vasile Nistor.

Secretarii Biroului Permanent al Senatului au rămas neschimbaţi. Astfel, din partea grupului PSD au fost numiţi Ion Purec (UNPR) şi Ion Rotaru, iar din partea PNL Mario Oprea şi Alexandru Pereş.

PNL l-a susţinut în continuare pe senatorul Cristian Bodea pentru funcţia de chestor în Biroul Permanent, în timp ce PSD i-a înlocuit pe Florin Constantinescu şi Nicolae Moga cu senatorii Niculae Bădălău şi Neculai Bereanu. UDMR l-a promovat tot pe senatorul Verestóy Attila pentru funcţia de chestor în Biroul Permanent.

La Camera Deputaţilor, singura modificare în Biroul Permanent a constat în faptul că UDMR a pierdut locul de chestor în favoarea PNL. Astfel, vicepreşedinţi ai Camerei vor fi Florin Iordache, Rodica Nassar, Gabriel Vlase de la PSD şi Dan Motreanu de la PNL, secretari vor fi Marcel Ciolacu, Laurenţiu Chivăsuţă de la PSD, Cristian Buican – PNL, Niculae Mircovici – minorităţi, iar chestori vor fi Mircea Drăghici –PSD, Steluţa Cătăniciu- ALDE, Ioan Bălan şi Ion Palăr- PNL.

Biroul Permanent al celor două Camere se compune din preşedintele Camerei, care este şi preşedintele Biroului Permanent, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori, apartenenţa politică a membrilor Biroului reflectând configuraţia politică a forului legislativ.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început