Ce soluţii au găsit parlamentarii pentru a fuma la muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii şi-au aranjat locuri de fumat în afara clădirii Parlamentului, prevăzute cu scrumiere şi băncuţe. Cu doar două zile înainte de intrarea în vigoare a legii antifumat, deputatul Daniel Fenechiu a propus un proiect de modificare a legii, în sensul în care să fie posibilă amenajarea unor spaţii speciale pentru fumătorii, dar şi gruparea fumătorilor în cluburi.

Senatorii şi deputaţii s-au mobilizat pentru a găsi soluţii pentru fumătorii din Parlament. Astfel, Senatul a amenjat un loc special pentru fumători în exteriorul clădirii Palatului Parlamentului.

„Conform legii, am amenajat un spaţiu pentru fumat în exteriorul clădirii. Vreau să vă spun că sunt şi alte locuri de fumat în exterior. În interior nu ne permitem, pentru că nici clădirea nu permite amenajarea unei camere de fumat sau a unui spaţiu pe care să-l folosească fumătorii. Ieşirea din B3 este amenajată cu băncuţe şi, în rest, pe aleile pe care le avem în zona din A1, în parcări, avem peste tot. Domnii senatori nu au întrebat, dar cred să sunt mulţumiţi de spaţiile pe care le au. Amenajarea băncuţelor a costat aproximativ 800 de lei, pentru cele şase băncuţe şi scrumiere elegante“, a explicat Ion Vărgău, secretarul general al Senatului.

ISU şi reprezentanţii de la securitatea muncii vor avea grijă ca senatorii să nu se abată de la prevederile legii şi să aplice sancţiuni dacă parlamentarii vor fuma în spaţii interzide prin lege. „Am emis ordinul secretarului general prin care am anunţat că este o faptă gravă care se pedepseşte — fumatul în birouri sau pe holuri. Nu cred că vor încerca. Avem deja avertismente pe hol cu 'Interzis fumatul'", a subliniat el“, a mai spus Vărgău.

La rândul lor, deputaţii au luat şi ei măsuri care vin în sprijinul fumătorilor. „Secretariatul general ne-a spus unde anume vor fi locurile destinate fumatului în clădirea Parlamentului, în zona Camera Deputaţilor. Au fost identificate trei terase exterioare unde se va realiza acest lucru, una este terasa de la nivelul P, de lângă sala Brătianu, una este terasa exterioară de la etajul 3, iar a treia este terasa exterioară de la etajul 8. Sunt singurele locuri din clădirea Palatului Parlamentului în care vor fi amenajate locuri de fumat“, a spus Niculae Mircovici, secretarul general al Camerai Deputaţilor, la finalul şedinţei conducerii Camerei.

Spaţii speciale pentru fumători

Cu două zile înainte de intrarea legii antifumat în vigoare, deputatul Daniel Fenechiu vrea să şi modifice legea. Parlamentarul vrea definirea mult mai clară a spaţiului public închis, dar şi posibilitatea amenajării de locuri speciale, precum şi înfiinţarea unor cluburi de fumători.

Cei care vor încălca legea antifumat, care va intra în vigoare din 16 martie, riscă amenzi de până la 500 de lei. Amenzi şi mai usturătoare vor primi cluburile, barurile sau restaurantele care se sustrag de la aplicarea legii. Patronii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar între 5.000 şi 15.000 de lei, dar riscul cel mai mare este că autorităţile pot merge până la suspendarea activităţii sau chiar închiderea unităţilor care nu au respectat legea.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?