Ce măsuri are în vedere Guvernul Ungureanu: majorarea prudentă a salariilor şi pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu

Programul de guvernare propus de Cabinetul Ungureanu prevedere „preocuparea pentru majorarea prudentă a salariilor din sectorul public şi a pensiilor în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru", potrivit unor surse politice.

„S-a convenit să fie clar specificat că, în funcţie de resursele economiei, vor fi adoptate în acest an măsuri de creştere a veniturilor populaţiei", au declarat surse politice.

La momentul respectiv coaliţia va opta între două variante, şi anume pentru creşterea directă a veniturilor sau reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi indexări de pensii.

Programul de guvernare prevede şi acordarea de subvenţii firmelor care reîncadrează în muncă femei cu copii în vârstă mai mică de şase ani, îmbunătăţirea legislaţiei privind pensia de urmaş şi creşterea calităţii vieţii în zonele defavorizate.

Propunerea făcută public recent de Kelemen Hunor, anume a doptarea legii privind amnistia fiscală pentru funcţionari publici, este şi ea trecută în programul pe care Cabinetul Ungureanu doreşte să şi-l asume în faţa Parlamentului.

"Nou regulament UE ce va permite reducerea temporară a cotei de cofinanţare cu 10%", se mai menţionează, la Capitolul care defineşte direcţiile de acţiune ale politicii fiscal-bugetare.

Reducerea numărului taxelor şi tarifelor cu caracter nefiscal de la 237 în prezent la cel mult 100, mai susţine coaliţia pentru mandatul lui Ungureanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie