CCR a declarat neconstituţională ordonanţa traseismului şi pune Parlamentului să îndrepte efectele juridice produse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta şi Dragnea le-au permis primarilor să treacă dintr-un partid în altul fără să-şi piardă mandatul

Curtea Constituţională (CCR) a decis, miercuri, 17 decembrie, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014, privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL.

Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi, iar magistraţii constituţionalişti au decis că Parlamentul trebuie să îndrepte situaţia aleşilor locali din punct de vedere juridic. „Parlamentul, în temeiul art.115 alin.(8) şi art.147 alin.(2) din Constituţie, urmează să reglementeze, prin legea de respingere, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale“, se arată în decizi CCR.

OUG 55/2014, moşită de Liviu Dragnea şi aprobată de premierul Ponta, este în vigoare din 2 septembrie, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul le-a permis aleşilor locali ca, într-un termen de 45 de zile, să îşi schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul, aşa cum spune legea privind statutul aleşilor locali.

Termenul până la care aleşii locali şi-au putut schimba mandatul a expirat la la mijlocul lunii octombrie, adică în plină campanie electorală. De altfel, ordonanţa gândită de Liviu Dragnea a urmărit exact acest lucru: să le permită primarilor din Opoziţie să treacă în barca Puterii şi să pună umărul la succesul lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale. Însă socoteala de la guvern nu s-a potrivit cu cea din ţară, iar Ponta a ajuns să piardă alegerile prezidenţiale în faţa lui Klaus Iohannis.

Ca orice ordonanţă de urgenţă, şi OUG55/ 2014 şi-a urmat traseul legislativ: adică a fost trimisă în Parlament pentru a fi aprobată sau respinsă printr-o lege. Camera Deputaţilor, primă cameră sesizată, a respins ordonanţa, însă acest lucru nu a produs niciun efect juridic, pentru că o ordonanţă de urgenţă îşi face efectele până este aprobată sau respinsă printr-o lege.

OUG 55/2014 a ajuns săptămâna trecută în Senat, camera decizională, care a adoptat legea de aprobare a ordonanţei, însă chiar şi dacă ar fi respins-o tot nu mai avea niciun efect juridic, pentru că cele 45 de zile de „mercato“ au expirat la mijlocul lunii octombrie. Totuşi, pentru a da un semnal politic, PNL a ales să conteste legea de aprobare a ordonanţei la CCR, iar CCR a decis astăzi că, într-adevăr, ordonanţa a fost neconstituţională, însă aleşii traseişti nu sunt afectaţi în niciun fel.

Ordonanţa lui Dragnea putea fi oprită numai dacă Avocatul Poporului (singura instituţie care poate contesta la CCR o ordonanţă de urgenţă) o contesta imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Însă Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, numit de premierul Victor Ponta, a ales să nu conteste, astfel încât ordonanţa şi-a făcut efectele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie