Cărbunaru: Consumul de energie electrică la Palatul Victoria a fost redus, în primele 8 luni, cu aproximativ 200.000 kwh

0
Publicat:

Guvernul a economisit, în primele opt luni ale anului 2022, la nivelul clădirii Palatului Victoria, aproximativ 200.000 kwh energie electrică, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Guvernul a economisit energie electrică în 2022 FOTO Arhivă

„Premierul Nicolae Ciucă a făcut un apel către angajaţii care îşi derulează activitatea la Palatul Victoria, dar şi către ministerele din cadrul Guvernului să facă economie. (...) În privinţa Palatului Victoria, locul unde ne desfăşurăm activitatea, pot să vă spun că au fost reduceri semnificative, cel puţin potrivit facturilor care au venit până acum aici. Şi mă refer la cele care acoperă inclusiv luna august. Există economii pentru aceste opt luni ale anului, pentru care există facturi emise, care au ajuns la sediul Guvernului, de aproximativ 200.000 de kwh. Asta înseamnă că, în medie, au existat între 7.000 şi chiar aproape 50.000 de kwh mai puţini faţă de lunile corespondente ale anului trecut, dar, per total, sunt aproximativ 200.000 kwh pe care i-am economist în acest an la nivelul Palatului Victoria", a precizat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei Executivului, întrebat ce măsuri a luat Guvernul pentru a reduce consumul de energie electrică la Palatul Victoria, potrivit Agerpres

  Cărbunaru a făcut precizări şi în privinţa sumelor de plată cuprinse în facturile la energia electrică emise către Guvern."În privinţa facturilor, acestea au un cuantum apropiat, uneori, de nivelurile anilor anteriori. Astfel, dacă în 2021, în ianuarie, existau facturi de 96.000 de lei, în ianuarie anul acesta au fost de 127.000 de lei, în februarie 87.000 de lei, anul acesta 114.000 de lei. Ultima factură, pentru luna august, 154.376 de lei faţă de cei 128.000 de lei din august 2021. Aş vrea să insist asupra faptului că ceea ce premierul a cerut s-a întâmplat, în sensul în care economisirea de energie la nivelul Guvernului este o realitate care poate fi confirmată cu date concrete", a susţinut Dan Cărbunaru.   

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri