Campanie de strângere de semnături pentru parlamentare, demarată de Partidul Puterii Umaniste al lui Dan Voiculescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a început  campania de strângere de semnături pentru alegerile parlamentare din decembrie  cu o acţiune în stradă, în centrul  Capitalei.

Mai mulţi lideri ai partidului, membrii şi simpatizanţi s-au aflat timp de câteva ore în mijlocul bucureştenilor şi au adunat semnături, amintindu-le tuturor că figura centrală a politicii PPU (social-liberal) este omul.

Totodată, PPU (SL) a anunţat intrarea într-o nouă fază a campaniei „Stop abuzurilor!”, prin care se oferă asistenţă cetăţenilor care consideră că au fost victime ale unui abuz din partea instituţiilor statului sau a angajaţilor acestora.

Astfel, reprezentanţii PPU (social-liberal) anunţă constituirea unei baze de date la nivel naţional cu sesizările primite, care vor fi centralizate şi apoi direcţionate către autorităţile competente să rezolve problema sau, după caz, să sancţioneze abuzurile.

Unul dintre primele cazuri rezolvate în cadrul campaniei a fost cel al unei tinere din judeţul Dolj, care nu putea să îşi îngroape mama, despre care autorităţile spuneau că a decedat din cauza COVID-19. Protocolul specific a fost încălcat, iar femeii i-au fost prelevate două probe necroptice, din plămâni şi din nas. Dacă prima probă a fost negativă, cea din nas a fost pozitivă. A fost efectuat un nou test, care a ieşit negativ, însă DSP nu a permis ridicarea cadavrului de la morgă. Abia după aproape o lună şi după intervenţia umaniştilor, cadavrul a fost eliberat, iar femeia a fost îngropată creştineşte.

Recent, avocatul Daniel Ionaşcu, preşedintele executiv al PPU (social-liberal), a anunţat că va reprezenta în instanţă, în cadrul unei acţiuni colective, personalul medical care consideră că a fost nedreptăţit de autorităţi. Este vorba despre cei a căror viaţă a fost pusă în pericol, din cauza lipsei echipamentelor de protecţie, respectiv de promisiunea încălcată de a acorda stimulente financiare pentru personalul sanitar.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele